Uneori iti doresti sa controlezi timpul. Sa zambesti si sa lasi lucrurile asa cum sunt. Sa asculti cum trec secundele rand pe rand, iar apoi sa opresti ceasul si lumea toata sa stea in loc. Sa vezi totul ca pe un film alb negru, cu actori pe care ii poti alege. Stii tu, ar fi genul ala de filme pe care le privesti amuzat, cu imagini care nu se leaga una de alta, cu fundal negru si texte scrise cu litere mari si albe. Ar fi un film prost, da, asa-i, dar ar fi al tau. L-ai privi cu nonsalanta la dvd-ul din sufragerie, gandindu-te cum ai fi putut tu sa schimbi lucrurile. Si apoi totul ar fi mai simplu nu?
Ai da din nou timpul inapoi, ai schimba ce nu ti-a placut prima oara si ai vedea varianta a doua a filmului.
Poate ar fi mai simplu asa, poate ar fi usor. Si ti se pare ca timpul trece prea repede pe langa tine, nu te lasa sa vezi fericirea, nu iti da timp sa realizezi ce e cu adevarat important. Doar ca ea e acolo, e acolo mereu, chiar daca nu o vezi pe video.
Si pentru ca te-am gasit acum, nu am sa te las sa pleci.

Si nu concep ca se poate altfel, si da, te iubesc! Te iubesc, mai mult decat un fulg de zapada, in plina vara.

Privesti adanc totul cu detasare. Esti rece si indiferent. Taci si oftezi, realizezi in sinea ta ca nimic din ceea ce ai, nu se schimba desi cresti.
Cand erai mic, iti doreai mereu ceva, o jucarie, o ciocolata, ceva, erai un copil. Pe masura ce cresti, cresc si pretentile, iti doresti un telefon performant, un aparat, ceva tipic adolescentei. Ajungi adult, deja iti doresti ceva mai maret, o masina, un apartament. Care e consecinta? O data cu tine, cresc si pretentile, scad multumirile. Atunci cand esti mic, nu poti avea intotdeauna ceea ce iti doresti si ti se spune inca o data : mami, nu se poate.
Si ajungi in momentul in care realizezi ca viata nu-i mai mult decat o ambitie, de a avea ceea ce iti doresti. Si cand ai ce iti doresti, realizezi ca nu ai nimic.


Ea a fost mereu un copil si unele lucruri nu se vor schimba niciodata.

Dimineata. Soare. Ciocolata calda. Zambete si glume. Poze. Etaj 4. Imbratisari. Inghesuiala. Cool cat. Fum. Prieteni. Cadouri. Lumini. Inghesuiala iar. Acasa. Ciocolata calda. Lipsea doar sa ninga azi. Te iubesc!

Ii spune ca se simtea vinovat, ca trebuia sa ii marturiseasca, credea ca asa va fi mai bine pentru amandoi. Stie ca in ochii lui i se citeste teama si in acelasi timp indiferenta, dar nu pare a-l afecta. Este tacut, probabil e pregatit pentru orice. Isi fratamanta buzele, iar in mana stanga tinea o tigare stinsa. Din principiu nu vroia sa o aprinda in fata ei, nu se simtea in masura sa faca orice altceva ce ei i-ar fi displacut. Inima ii batea in ritm alert, iar palmele ii transpirau ca unui copil, aflat in fata primei sale prietene. Iar ea stie si de ce, il intelege desi nu stie cum a putut sa se intample asa. Stie cu siguranta ce gandeste acum, stia si inainte, o simtea in felul in care se poarta, dar se bucura la gandul ca nu-l cunoaste atat de bine.

Cu el totul incepuse altfel si se termina asa cum incepuse : altfel. Totul se facea altfel cu el, gresise, si cel mai rau durea sinceritatea. Cu ochii goi, il privea, stia cat e de egoista ca gandeste asa dar si-ar fi dorit sa stie de ce n-a mintit-o in continuare.

O jumatate goala de pat si multe povesti de spus. Puterea de a-l mai privi in ochi, chiar si cu ura pe care o ai fata de o persoana care distruge ce ai tu mai bun. A ramas doar cu rusinea fata de ea insasi, ca a avut incredere in persoana cea mai nepotrivita.

Tu. Dormi vinovat.

Oameni. Ne nastem si incepem sa credem ca traim desi nu o facem. Renuntam sa mai punem pe primul loc persoanele care ne-au dat viata. Invatzam sa iubim, si traim pentru a imparti ceea ce noi numim iubire. Invatzam ce inseamna sa te atasezi de cineva, invatzam ce inseamna increderea, ca mai tarziu sa ne lovim de tradare. Invatzam ce inseamna prietenia, ca mai apoi sa descoperim ca exista si persoane care nu te agreeaza. Invatzam sa ne aparam prietenii atunci cand au nevoie, desi ei la randul lor nu o fac. Invatzam sa vorbim urat, sa injuram fara sa avem cu adevarat un motiv, invatzam sa tipam, sa nu facem sacrificii pentru a intelege si in sfarsit invatzam sa ne complicam viata cu lucruri simple si care nu sunt neaparat necesare. In sfarsit invatzam sa traim, cu impresia ca nimic nu-i usor.

Ma plictiseste ca n-am invatat inca sa traim.

Se spune ca a fi un prieten adevarat, inseamna a fi sincer, a nu ascunde nimic celuilalt, dar adevarul este si va fi intotdeauna relativ. Totul depinde doar de cum si din ce unghi privesti lucrurile.
Ne temem de oameni, ne dorim ca toti ceilalti sa fie sinceri cu noi pentru a nu ramane singuri, iar in graba noastra uitam sa realizam ca singura consecinta e ca nici noi nu suntem sinceri in definitiv. Intr-o prietenie nu esti iubit niciodata pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce lasi pe ceilalti sa creada si sa vada in tine. Iti sta si tie in fire sa faci acelasi lucru celorlalti, asa suntem noi.
Vine momentul in care crezi ca gasesti o persoana in care te poti increde cu totul, cu pareri, cu opinii, cu sentimente, vise, dorinte, tot ceea ce tine de un om. Iti creezi apoi rutina, de a spune totul, fara ocolisuri, de a spune orice detaliu, acelui prieten ca si cum ti-ai povesti tie insusi, ca si cum ti-ai cere tie un sfat, pentru ca ai deja impresia ca sunteti una si aceeasi persoana. In definitive suntem cu toti oameni, avem atat calitati cat si defecte, iar in societatea noastra am fost educati sa valorificam mai mult defectele decat calitatile. Si ajungem in momentul in care, fiecare din noi si-ar dori sa se schimbe, si te intrebi care ar fi consecintele. Probabil prietenii n-ar intelege, nu s-ar opri din cursul vietii lor pentru a se pune o clipa in locul tau.
Se spune ca o astfel de prietenie se bazeaza pe dragoste, iar dragostea nu reprezinta altceva decat puterea de a-l intelege pe celalalt atunci cand greseste. A fi un prieten adevarat inseamna a nu-I incalca libertatea celuilalt, a nu-l judeca doar din punctul tau de vedere. Dar mai presus de toate, prieten iti este acela care nu te cunoaste pe deplin, pentru ca oamenii nu sunt dispusi sa ierte intotdeauna, iar prietenii sunt secvente trecatoare ale vietii. Cel mai pretios lucru pe care il ai si pe care il poti valorifica peste ani este acela de a fi tu insuti mereu, aproape de oricine are nevoie de tine, fara a cere insa acelasi lucru de la ceilalti.

Unde’s frate valorile noastre morale?

Am devenit cu totii exact ceea ce nu ne doream sa ajungem. O inghesuiala de minti care fac totul de suprafata. Ne inghesuim sa parem speciali, sa iesim din normal, fara sa ne dam seama ca am cazut in penibil. Am ajuns sa ne oglindim in cei din jurul nostru, in viteza noastra de a ne deosebi de ceilalti. Si uite cum intri in curtea liceului, si ii vezi pe toti cu o freza speciala de minimalist, si o nelipsita insigna cu emo sux.

De ce? De ce sa fim noi mai cu capul pe umeri, de ce sa avem noi propria noastra opinie si gandire? Daca anturajul nostru catalogheaza un grup de oameni ca fiind prosti, de ce sa ne lasam noi mai prejos?

Asculti minimal, chiar daca mai bine de jumatate din “minimalistii” liceului, au o manea-doua pe telefon.

Asculti punk, ca e bine sa pari tu mai diferit decat ceilalti, si ajungi acasa si incerci sa te obisnuiesti cu muzica ta 'preferata' pe care doar tu stii ca o consideri zgomot, nimic altceva,'pentru ca nu iti transmite nimic, dar nu ai putea sa recunosti asa ceva in fata prietenilor.

Cand esti intrebat daca cunosti o melodia, trantesti un ‘da’. N-ai vrea sa te faci de ras nu?

E la moda sa n-ai nici un fel de personalitate, sa faci ceea ce ai auzit ca e frumos, sa mergi in locuri cu oameni cool. Sa te imbraci de la zara,vans,adio,converse, eventual skate shoes si o geanta eastpak, doar asa sa dea bine la imagine, iar daca nu ai buline,patratzele esti depasit de moda, si esti aratat cu degetul.

Daca iti mai faci si o rubrica undeva pe haifaiv cu I love si I hate e inca si mai frumos.

E adevarat, toate astea, au farmecul lor, atunci cand ramane si ceva special in idee, nu cand scrii ceva, postezi o poza si o mai gasesti pe inca 3 profiluri, iar cand intrebi de ce, ti se spune ca 'credeam ca e luata de pe net poza, nu stiam ca e a ta'.

Cu totii suntem liberi sa facem ce vrem, sa ne imbracam in ce ne place, sa ne spunem opinile, fara sa o facem doar ca sa aratam celorlalti ca suntem ca ei si fara teama ca vom fi criticati pentru felul in care gandim. Si cu noi cum ramane?

You see,
Everybody is somebody, but nobody wants to be themselves.
We are the nobodies, wanna be somebodies,
But they'll know just who we are, only when we're dead.

E devreme, dimineata.
Si ea …
Astepta de cateva ore zorii zilei, inca de noaptea, cand se gandea la orice ii trecea prin minte, doar sperand ca va reusi sa adoarma.
Iar acum,
Se ridica cu greu din pat, sperand iar sa nu ploua,
Dar e toamna. Si ploua.
Iar tu, stai si asculti aceeasi poveste pentru a mia oara. Stii ca asa esti si tu, si zambesti rautacios, in agonia ta de bucuri de nefericirea ei, te bucuri ca nu esti singur.

Lumea in care traiesc se inchide si viseaza. Ma bucur teribil si zambesc neincetat.

Acolo unde soarele nu apune niciodata, iar vantul se opreste pentru a ne asculta,
Acolo unde nisipul ne mangaie pielea, iar marea ne sopteste un cantec de leagan,
Acolo unde secunda sta in loc, iar timpul are rabdare,
Acolo unde visezi cu mine si noapte si zi,
Acolo unde totul pare tacut, iar luna ne spune povesti,
Acolo unde esti si tu,
Acolo vreau sa raman.

A perfect place, a perfect day,
A perfect person, a perfect you,
And yesterday becomes today, and today becomes forever.
Well I may be dreaming but til I wake… Can we make this dream last forever?

I'm a selfish girl when it comes to you, i'm addicted to every moment, every hour with you.

Cu tine vreau sa rad,
Cu tine vreau sa tac,
Cu tine vreau sa pierd,
Cu tine.
Cu tine vreau tot.

Iar ea il stranse in brate intens, pentru toate momentele in care si-ar fi dorit sa o faca. Pentru orele in care l-ar strange in brate iar cunvintele cantecului ar povesti o intamplare care ar fi intamplarea lor.
Pentru ca asa se intampla atunci cand crezi ca nu iti este dat sa traiesti o asemenea poveste. Si inima ei bate, de parca ar vrea sa-i sara din piept iar el o strange in brate si lumea se invarte in jurul lor.

And here I am, living in a fairytale, cause I don't mind, I don't care as long as you're here. :X

Stiu. Stiu. Ai sa-mi spui ca suna stupid, ca am inceput sa zambesc aiurea cand vorbesc despre viata, ca rad fara motiv, ca nu-mi mai pasa, ca nu mai stiu cum sa ascult, ca vorbesc prea mult fara sa spun nimic, ca privesc adanc fara sa cer nimic,ca tac mereu si atunci cand o fac spun totul, ca strig in gura mare ce simt, ca privesc prea mult in gol, fara sa vad nimic, ca visez prea mult si traiesc din vise.
Iar eu, eu iti vorbesc, si imi vorbesti, si adormim frumos spunandu-ne povesti. Iar de acum, am sa cred in basme cu printi si printese.

And then I will definitely stop the world and melt with you.

Isi ridica ochii spre el, cu hotarararea copilaroasa de a nu spune nimic.
Expresia ei, palida si vulnerabila, il fermeca atat de tare incat isi pierduse si cele mai apropiate idei.
… si taceau. Pentru prima data, dupa mult timp, faceau asta impreuna.
El stia insa ca nici tacerea nu le va aduce nimic bun, dar refuza totusi sa-si ridice privirea si sa ii vorbeasca.
Un gand comun le nelinistea simturile, insa nici unul nu avea curajul sa sparga tacerea.
Ea … se simtea vinovata, ii era teama si asta era tot ce simtea acum.
El … isi dorea sa nu mai simta nimic, sa uite pur si simplu si de ea, si de el, si de ei doi, impreuna.

- Ai crezut vreodata in mine?

Intrebarea ei, il nelinistea, nu ii vedea rostul, nu intelegea de ce il intreaba asta acum, cand problema lor nu tinea de incredere.
El i-a abandonat privirea si a plecat, apropiindu-se de fereastra …
Atunci ea zambi. I se spulberau toate indoielile.

- De ce razi?
- Imi eviti privirea.

Intr-adevar, obosise sa simta, ochii i se stingeau si nu mai vroia sa o asculte. Nu mai avea sperante, nu exista nimic care sa-i aduca fericirea deplina, iar gandurile sale deveneau murdare. El insusi se simtea murdar, trecea printr-un moment de pierdere de sine, isi constientiza dinadins moartea.
Ea, se simtea din nou vinovata. Vroia sa planga, fara sa-si reproseze nimic, sa rada, uitand ca a plans.
In cele din urma se asterne din nou aceeasi liniste apasatoare intrerupta doar de zgomotul masinilor.

- Am obosit si nu mai vreau. Atat. Sunt atatea intrebari ce imi stau in gand, sunt atatea lucruri pe care vreau sa ti le spun, si nu pot. M-am intrebat si continui sa ma mai intreb, pana sa inteleg de ce de fiecare data se intampla la fel. Cand vei intelege, iti promit am sa uit de tot si o sa o iau de la capat.

Vocea lui era foarte trista si se stingea intr-un ecou.
Abia acum incepea sa descopere cine e el de fapt. Cuvintele lui insemnau totul si nimic. Ea, nu stia daca sa creada ce ii venea mai usor, sau daca sa caute sensuri complexe ale cuvintelor lui.
Totul in jur era stins, un tablou pe care unul din ei, oricare, doar daca ar fi vrut l-ar fi putut schimba.
Sta acum indurerata si tace, desi ar fi avut atatea de spus.
Era evident, indiferenta ei il apasa, o simtea mai rece decat orice altceva.

- De ce taci? Nu ai sa-mi spui nimic? Te ascult.

Vocea lui blanda, de asta data a surprins-o. Incepea sa creada in sensul bun al cuvintelor lui, iar apoi un oftat lung si apasat ii dadea parca raspunsul la intrebare.
Era ocolit de ganduri, simtea ca nu mai poate sa respire. Pentru el nu mai exista decat acel decor si parerea sa de rau. Ii era frica sa nu fi fost prea dur cu ea si cel mai rau se temea ca daca ar privi-o acum, i-ar vedea chipul trist.
A parasit insa fereastra, apropiindu-se din nou de ea. De cateva ori s-a uitat numai la ea, iar apoi i-a strans mainile reci intre palmele sale. Vroia acum, din ce in ce mai mult sa intre in lumea ei si sa ii citeasca gandurile.
Privind-o, uita de el, vroia sa schimbe totul. In fata ei, se simtea inutil. Fara ea, isi vedea deja viata ca pe o mizerie

- Ai sa-mi spui ca aici se termina?

Nu parea rece, era chiar linistita. Avea incredere in el, stia ca nu aici vroia el sa ajunga si daca se insela, era dispusa sa ii mai ceara o sansa.
Ii parea rau ca o facuse sa creada asa ceva si totusi se bucura ca avea incredere in el. Ii trase inca o data mainile si mai aproape de el fara sa spuna insa nimic, se multumea sa o priveasca.

- Nu. Vreau sa-ti spun ca atata timp cat o sa ai incredere in mine si ai sa ma intelegi in felul tau, sunt dispus sa o iau de la capat, iar si iar.

Ea simtea ca nu mai poate suporta minciuni linistitoare. Ce rost avea sa o ia mereu de la capat, iar si iar?
Il privea, fara sa spuna ceva. Nu vroia atata libertate si incredere din partea lui. Se simtea independenta si ii era frica de asta. Isi trase mainile inapoi, lasandu-le cu o miscare jenata pe langa corp.
Miscarea ei il surprindea, ar fi crezut ca a spus tocmai ce vroia ea sa auda si nu reusea sa inteleaga de ce se comporta asa.
Pentru prima data, in viata ei simtea ca putea sa ia o decizie indiferent de consecinte. Vroia pur si simplu sa lase viata sa-si urmeze cursul si, indiferenta fata de el, se aseaza in fotoliu si se preface neatenta.

- Iarasi taci?
- De data asta am sa tac. Esti liber, liber sa faci ce vrei sau ce nu vrei.
- Nu inteleg, Ana. Unde vrei sa ajungi?
- Eu? Nicaieri, nu vezi? Sunt asa cum vrei tu sa fiu.
- Mi-e greu sa te vad asa indiferenta. Asta merit?
- Nu stiu ce meriti. Sunt asa cum cred de cuviinta.

Maini tremurande, plimbandu-se flamande. imagini reci si cadavre spirituale ii invadau lui gandurile si, mult prea ingrijorat in fata vorbelor ei, a plecat in speranta ca nu el a gresit …

Stiu cum.
Stiu cum sa merg cu pasi reci si apasati, iti calc sufletul. Nu simti, nu stii cum. Crezi in mine, stiu ca ma crezi.

Credeam ca n-ai sa mai fi niciodata ce ai fost, ca nu o sa stiu niciodata cine esti. Acum stiu. Imi spui ca o faci pentru binele meu. De cand stii tu ce trebuie sa faci sa imi fie bine? De cand imi vrei tu mie fericirea?

Ai vrut sa renunti, ti-a fost usor. Asa e intotdeauna, alegem calea cea mai simpla, fara sa ne dam seama ca nu facem altceva decat sa complicam lucrurile.

Iar tu? Tu imi spui ca vrei sa o iei de la capat.

Iar eu? Eu cred ca nu mai exista nici un inceput si nici un capat. Nici n-a existat, a fost decat curpinsul, intriga noastra.

Iar acum?

Toate au un trecut, un prezent si un viitor. Nu mai esti demult viitorul meu. Esti trecutul sters al unei imaginatii reci, pagina galbena si fara tus din sertar.

De ce crezi ca imi amintesc de tine? Nu-mi amintesc niciodata cine esti. Nu am aflat cum sa stiu sa te cunosc. Nu te-am intrebat niciodata cine esti. Am crezut ca stiu. Tu stii?

Nu ma pierde, nu ma strange, nu-mi da drumul, nu ma atinge. Nu te mai cunosc. Uite, azi sunt tu si tu esti eu. Simti? Doare? Nu-i vina mea. Poti sa uiti de mine. Stiu ca nu vrei, eu vreau. Incearca.

Ai sa inveti sa simti ce nu se poate simti si sa crezi in ce nu exista.

Evident, ma privesti adanc, indiferent si rece. Nu vezi nimic, cobori privirea. E gol. Nu mai sunt si ma intrebi: Ai plecat?

Tu.
Tu.
Tu.
Tu.
Asa m-am trezit de dimineata, cu multe ganduri, toate la fel.

Azi. Azi esti liber sa ma minti. Eu am sa te cred oricum, orice mi-ai spune. Poti sa imi spui ce vrei, sau ce nu vrei, poti sa-mi ceri orice. Azi poti. Azi nu am chef si nici nu vreau sa-mi mai pese. Azi vreau, vreau sa ma razbun pe mine.

Nu pot sa spun tot ceea ce sunt, nu sunt multe si de multe ori sunt nimic. Trist e ca pentru toate exista un “de ce?”, iar tu esti intrebarea mea. Azi simt. Azi simt mai multe decat de obicei si cel mai tare simt ca nu pot sa mai tin pentru mine, toate cate simt. Sunt tot ce imi spui tu ca sunt. Sunt doar un nebun, pentru tot ce simt acum.

I’m Jealous. Yes. I Am.

nu am chef azi.
nu sunt puternic, caci intr-un final te am pe tine sa ma faci slab.

Sa pot sa ma schimb cand mai am timp,
Sa imi para rau,
Sa pot crede in tine,
Sunt lucruri pe care le-as face daca nu as mai fi eu.

Azi ma agat de un zambet sa-mi tina cald, ma agat de un gand ca sa nu cad,

Nu facea parte decat din amintire. Ea nu mai era decat o alta traire intensa pe care el o irosise in timp. Ii tocise toate sentimentele in lacrimi si bucurii care nu-si mai aveau de mult rostul. Nu ar fi crezut niciodata ca ea ar putea fi cea care sa ii naruie universul. Avea incredere in dragostea ei insa niciodata nu invatase sa ii arate o urma de afectiune. Credea ca pe ea cuvintele o pot face sa-i ierte toate greselile si sa ii lumineze viata la nesfarsit. Nu era sigur ca o iubea dar stia ca fara ea, nu va mai avea pe umerii cui sa planga . Ii placea sa zica ca pentru el nu insemna decat cea mai importanta fiinta, insa nu era sigur ca spune adevarul. Credea ca stie sa isi modeleze trairile astfel incat sa nu fie rece in fata ei, insa nu o iubea. Nu invatase inca ce inseamna iubirea pentru ca nu credea ca exista. Pentru el nu era mai mult decat un cuvant mult prea des folosit dar fara un sens anume. Singurul lucru la care nu se gandise vreodata era acela ca poate si pentru ea, el nu era decat o sustinere. Cum sa creada ca ea il iubeste fara sa creada insa in dragoste? Nu isi dadea seama nici acum care era cursul gandurilor sale, insa ii reveneau in minte momentele petrecute impreuna. Era nesigur. Nu mai credea in dragoste desi acum simtea ca odata a crezut in sensul acestui cuvant, nu mai credea in ea, nu mai credea in puterile sale si nu mai credea ca viata lui va avea acelasi sens vreodata. Isi dadea singur seama cum in fata lui se prabusesc toate si realiza ca toate zidurile pe care incercase pana acum sa le ridice in jurul lor disparusera, nu mai avea nimic, nici macar fata gingasa pe care nu credea ca o sa o piarda vreodata. Simtea nevoia sa se piarda printre cuvinte, lumini si zambete si totusi era invaluit de cele mai intunecate ganduri. O ura in acel sens al cuvantului pe care numai dragostea il mai intelege. Cel mai tare il apasa indiferenta celorlalti, sprijinindu-si coatele pe pervazul geamului privirea ii ajungea deasupra bancii din fata casei unde ei isi pierdeau adesea timpul. Orice gand, orice cuvant, orice imagine, totul ii amintea de ea, fata care ii adusese in inima sentimente pe care ratiunea nu i le intelegea. Nu stia daca o iubea, dar nu ar fi vrut sa ii spuna ei asta. Nu stia nici de ce statea acum singur in fata geamului, cu lumina stinsa asteptand-o. Ar fi vrut sa stie unde gresise, ar fi vrut sa stie daca a fost vreodata vina lui ca nu o iubise la momentul potrivit sau ca nu a stiut cum sa ii arate asta. Nu vroia sa se mai loveasca de realitate, nu mai avea realitate, se hranea din vise seci. Doar ea stia cum sa ii aline gandurile si sa ii aduca soarele desi niciodata nu a simtit asta atunci cand a avut-o alaturi. Cel mai adanc regret al sau era acela ca niciodata nu o apreciase asa cum ar fi trebuit, insa era constient ca nu era un fapt atat de regretabil incat sa o determine pe ea sa renunte la sentimentele pe care spunea ca le cunoste. Rasufla greu si isi legana mana nervos pe langa corp. Ar fi vrut sa vorbeasca cu ea, poate asa nu s-ar mai fi simtit atat de ranit. Ar fi vrut sa ii cunoasca pe deplin motivele si sa ii poata arunca in fata tot ce simtea el acum, sa-i vorbeasca sincer, dar rece. Stia ca nu ar fi putut sa faca asta acum si ofta, ofta iar si iar ca si cum astfel ar reusi sa-si inece cuvintele. Deschizandu-se usa, in fata lui era acum ea, cea de la care nu ar fi vrut sa auda mai mult decat o explicatie. Era impietrit in fata ei, bataile inimii i se inmultisera considerabil, nu se simtea vrednic sa rosteasca vreun cuvant, se simtea vinovat. Ea avea un zambet larg intiparit pe chipul cald, ochii ii sclipeau intr-un mod ciudat, cu o oarecare placere sadica. Privindu-l adanc in ochi, s-a apropiat usor de el si l-a intrebat ironic ce face. Era la fel de impietrit si nu vroia sa-i raspunda la intrebare, ea stia mai bine ca oricine cum se simtea. Cu privirea fixa l-a intrebat daca a crezut vreodata in dragoste sau daca acum stie ca exista. Il raneau cuvintele fetei insa i-a raspuns cu privirea in pamant ca stie ca a iubit-o si ca intelege ca unele lucruri ar fi trebuit sa le realizeze mult mai devreme. Ar fi vrut sa ii ceara scuze dar nu stia daca mai merita atat de mult de la el. Nu a avut insa timp prea mult sa se gandeasca la ce urma sa-I zica, fata i-a dat explicatia pe care si-a dorit-o atat de mult. Il iubise pana sa inteleaga ca el nu o sa creada niciodata in dragoste, iar apoi pentru ea el a devenit decat un scop, vroia sa ii demonstreze ca dragostea exista, vroia sa-l faca sa creada ca o iubeste iar apoi sa-l paraseasca, credea ca e in masura sa ii arate lui ca a invatat sa-si domine sentimentele. Baiatul ramasese la fel de impietrit, insa ochii ii sclipeau inlacrimati, refuza sa-si lase lacrimele sa-i ude obrazul, cel putin nu in fata ei. Era convins ca putea sa-si domine si el sentimentele. Isi strangea pumnii si si-ar fi dorit sa ii poata spune ceva, insa nu reusea, erau prea multe ganduri, sentimente si cuvinte. Tot ce a reusit sa-i spuna a fost “ Ai reusit ce ti-ai propus. Te iubesc. “, s-a apropiat de usa, a deschis-o si a indemnat-o cu o miscare usoara din mana sa iasa, trantind-o apoi in urma ei.

Napadit de plans, s-a rezemat de usa, alunecand incet si a ramas in intuneric o noapte intreaga cu gandul la ea.

Never thought I get any higher. My heart is telling me lies and I ... I belive in that shitty thing called love.

Decat sa fii ceva ce nu poti fii de fapt, mai bine un nimeni in propria persoana.
Yes. I Do, I Do Belive in you, even if I shouldn't.

Ochii nu pot sa-i mai deschid, sunt mult prea grei, corpul nu-l mai simt si vreau sa stiu de ce. Stau intinsa in pat si in picioare sunt tot eu. Incerc sa ma trezesc, mi-e frica sa privesc, incerc sa cred ca inca mai traiesc. Mai am de scris, mai am de spus, mai am de pus poze in rama cand totul se destrama.



Today I kinda miss you and I'm gonna cry my heart out.

Se trezeste din nou in ceata si cu ceata in imaginatie si trairi, fara nici un zambet, fara soare si fara lumina. E doar o atmosfera rece, rece si apasatoare. Ar fi vrut aproape sa planga, cu nervii incordati pana la moarte. Erau sentimente atat de profunde inauntrul ei incat aproape devenise amuzant. Tremura aproape razand isteric si nu intelegea de ce. Ii veneau imagini multe in minte, toate fara sens, sau cel putin isi pierdeau sensul acum. Aceleasi certuri si discutii pe care nu le putea depasi, aceleasi pareri de rau o apasau, un lucru insa era diferit, simtea o nepasare tare si avea in minte o intrebare seaca. Nu intelegea de ce nu se daduse batuta cu mult inainte sa se intample toate astea.
El.
Despre el putea sa spuna multe si putea sa puna la fel de multe intrebari. Mai intai de toate avea in minte o intrebare pe care si-o punea ori de cate ori il vedea : la ce naiba se gandeste cand o priveste in ochii. De multe ori o privea amuzat, iar ea isi pierdea increderea in sine.
Tot de el ii amintea si perna verde din sufragerie. Avea imprimata o scrumiere si o inima cu scrum din plus, iar el, obisnuia sa o tina in preajma ori de cate ori o vedea. Obisnuia sa fumeze, si avea un stil propriu in care facea asta. Fuma cu eleganta si parea sa se concentreze foarte tare, incercand sa pastreze atmosfera calda si tacuta de fiecare data.
Simtea o pierdere de sine cand isi amintea de el.
Si inca si mesajele lui ii pareau false acum. Erau fraze care ii aminteau numai de ce a fost, ii aminteau de tot ceea ce facuse ea bine si stricase el cu ignoranta.
El lasase atatea in urma, incat nu mai stia pentru ce sa ii para rau, o inima pustie, sentimente frante, vorbe stupide aruncate la intamplare. Atat de multe ii luase, incat ea insasi ramasese pustie.
Ar fi vrut sa stearga totul. Sa dispara, iar apoi sa ia totul de la capat. Sa zica totul drept si pe bune, sa aibe pe cineva aproape caruia sa ii vorbeasca sincer. Sa-i spuna tot ce ii trece prin cap si se refugia intr-o cafea rece si o tigara. O tigara, vorbind la figurat. Un pachet. Poate mai multe.
Mai apasator de atat? Altceva?
Da. Minciuna de care dadea peste tot, mai departe de cuvintele lui, la televizor,la radio şi ce e mai grav, pana si la magazinul din scara, o mintise pe vanzatoare ca isi cumpara tigarile pentru mama ei. Femeia care vindea mereu acolo, se obisnuise oricum cu ideea. Stia demult ca isi cumpara tigarile pentru ea si renuntase sa mai obiecteze ceva desi stia ca e minora. Se simtea prost si pentru ceea ce devenise rutina. Ar fi vrut sa se intoarca la magazin si sa-si ceara scuze. Se simtea ca un copil vinovat ca-si mintise parintii.
Stia ce ii poate aduce o stare de calm, oricat de mica. Simtea nevoia sa poarte o discutie lunga cu o persoana apropiata. Da. De asta avea nevoie, numai ca uitase ca pentru el, ea uitase de prieteni, ii daruise pur si simplu trecutului.
De ceva timp ii era foarte dor de ce fusese inainte. Ii era dor de tot ceea ce avusese inainte sa il cunoasca pe el, iar acum simtea o parere de rau, ca nu a pus niciodata toate faptele in balanta. Era trist, era trist si pentru ea si pentru altii pe care ea ii facuse sa sufere fara sa aibe vreo vina. Acum realize cat de usor s-a lasat conduda de vorbele lui, stia insa ca nu mai poate face nimic. Ar fi vrut sa poata cauta pe cineva si sa fie primita cu bratele deschise, insa nu era singura ca ar mai ajuta-o cineva. Ramasese singura si nu vroia sa se obisnuiasca cu idea.
Cu dorul si durerea, a spart tacerea si atat.
Isi pierduse totul. Increderea, puterea si mai presus de toate, il pierduse pe el, desi nu regreta asta in nici un fel, ea renuntase la el.
Se simtea vinovata fata de ceilalti, aceia care nu stiau prin ce trecuse ea si acum o vedeau doar pe ea vinovata si rece.
O privire rece atintita pe geam si lacrimi innodate in privire, regrete si simtiri fara sens.
Atat mai avea.
Intr-o pasuire rece si o clipa in care simturile nu pareau a o mai aduce la realitate s-a apropiat de noptiera si fara a-si acorda prea mult timp sa se gandeasca, se hotaraste sa ia una cate una pastilele din flaconul de somnifere.La fiecare pastila pe care o inghitea se simtea mai sigura pe ea si pe faptele sale, si, departe de adevar, se simtea din ce in ce mai vie.
Cu toate ca nu facuse asta niciodata, ii veneau acum in minte toate cate si-ar fii dorit sa le spuna celorlalti.
Erau atatea idei si atatea pareri pe care ani de-a randul le pastrase doar pentru ea. Nu simtea regrete, credea doar ca e momentul potrivit sa faca tot ceea ce nu facuse atatia ani, cu atat mai mult acum, cand nu mai avea prea multe de pierdut. Nu stia cand aveau sa-si faca efectul pastilele insa nici nu vroia sa afle.
Stia doar ca in scurt timp nu o sa mai fie in acelasi loc, ci o sa fie inconjurata de persoanele care au tinut la ea si nu au vrut sa ii arate pana atunci . Stia ca cei care aveau sa planga langa ea, faceau asta din suflet si se simtea bine cu gandul ca nu mai avea sa fie singura.
Acum statea acolo multumita ca mersese pana la capat si plictisita ca nu stia cum sa-si folosesasca putinul timp ce ii mai ramasese. Incerca sa-si imagineze cum e sa mori, ce avea sa traisaca dupa moarte, iar ideea ca avea sa afle daca exista viata dupa moarte sau nu, o incanta.
Starea ei de agonie nu a tinut insa mult, iar ea … ea si-a pierdut cunostiinta.

Sixteen today. I choose to be whatever I want to be.

Citez Mihu. ' Sex / Age / Status : Baba. / 16 / Astept mos. < 3 ' . Am incheiat citatul.

Ea?
Creaza in vis, creaza in imaginatie. Creaza si atat. Nu stie cine esti, dar stie ce poti deveni. De ce? Pentru ca ea te creaza si pentru ca ea vrea sa fii tot ceea ce ea nu este.
Imi e dor sa fiu tot ceea ce eram inainte sa devin ceea ce sunt.
Sunt ceea ce sunt, pentru tine, iar tu? Tu imi reprosezi ca nu pot face nimic bine.
Sunt.Am uitat ce am devenit.

10 zile trec absurde, nu stiu cum, nu stiu de unde.

Exista zile, saptamani, cand tac si privesc, ascult tacerea voastra agitata si ma retrag in mine. Aceleasi zile in care par rea si nu-mi dau voie sa accept greselile altora. Poate e mai bine uneori. Uneori sunt zile, alteori ore, cateodata reactii de moment dar pana la urma toate duc la aceeasi concluzie : e egoism, stiu, dar cel putin in viata ai dreptul de a alege ce e mai usor.

Te-ai gandit vreodata cum ar fi sa nu fi tu cand te trezesti?
Eu da . . .
Si nu tocmai pentru ca sunt nemultumita de ceea ce sunt de fapt, doar pentru ca imi pare rau ca nu pot fii decat ceea ce sunt si nu si ceea ce vreau sa fiu. Ai sa-mi spui ca sunt nebuna dar gandurile astea chiar sunt bine infiripate in mintea mea.

Sunt mii de lucruri pe care as vrea sa le scriu in fiecare zi. Aceleasi mii. Mi-e teama insa sa nu devina prea importante pentru mine. Mi-e teama sa nu exagerez.

Chiar daca stiu si n-am uitat, chiar daca lumea asta s-a impartit in mii, chiar daca din cand in cand mai privesc inapoi, cu toate astea mai am multe cuvinte in care sa cred si multe pe care sa le ascult rece, tocmai pentru ca nu exista cuvinte mari, doar fapte remarcabile. Nu pot sa ating cuvintele, nu pot sa-mi dau seama daca sunt sau nu reale. Asta e trist, pentru mine chiar e.

Iar tu . . .
Tu ma acuzi pentru tot si toate. Asta doare. Nu-mi dau seama de nimic, intr-un final totul se rezuma la nimic. Ai sa ma intrebi daca asta e pentru mine independenta. Vrei un raspuns sincer? Raspunsul meu e : Da.

Azi imi pare rau pentru ce se intampla si pentru ce nu se intampla. Ai incredere in mine. Atat.

Zilele trec, la fel si visele. In fiecare zi se repeta acelasi film cu zambete triste si aceleasi intamplari fara sens, iar tu … , tu traiesti cu speranta ca e ultima oara, in schimb, toate au un trecut, un prezent si un viitor.

Mereu, am crezut ca in viata nu poate fi simplu. In schimb, unele lucruri se schimba. Nu incerc sa te conving ca totusi este usor, poate pentru tine e mai greu, dar ai sa inveti pana la urma sa simti ce nu se poate simti si sa crezi in ce nu exista. Nimic nu e simplu, insa unele lucruri stau in puterea ta sa le schimbi.

Sunt doar amintiri, stiu. Eu nu mai sunt cum eram si nici nu am sa ma intorc prea curand la naivitatea mea stupida. Timpul inainte de toate te face sa intelegi ca unele lucruri nu le poti pastra la nesfarsit, si tot pe el nu il poti schimba. Speranta e antidotul ce mi-a mai ramas, fara de care nu as mai putea nou sa fiu tot ce am fost. Sunt multe intamplari fericite prin care trec cu ochii inchisi, nu am sa vad niciodata esentialul vietii tocmai pentru ca ma leg de lucrurile aiurea si marunte.

Cine esti tu sa crezi in mine? Te imping sa gandesti. Atat.

Am inceput sa n-am habar, sa treaca totul pe langa mine. Cred ca am aflat ce-mi doresc mai nou, imi doresc sa nu-mi mai doresc nimic. De fiecare data cand mi-am dorit ceva, am avut grija sa nu mi se indeplineasca nici macar intr-o mica masura dorinta. De fiecare data incerc sa-mi insuflu o stare simpla si la fel de des incerc sa nu mai sper, niciodata nu reusesc.

De ceva timp mi-e foarte dor de ce era inainte, de discutile aiurea si fara sens care ma bucurau de fiecare data, de simplitatea vietii, de tot ce nu mai e. De fiecare data e la fel, niciodata nu te poti multumi cu ceea ce ai. Mereu vrei mai mult, obtii de multe ori ceea ce iti doresti, ca sa te intorci de unde ai plecat, te intorci la simplitate. Pana la urma cel mai greu de pastrat asta e.

Uneori cel mai tare doare, ca unele intamplari nu le poti relua, nu le poti lua de la capat si nici nu poti face abstractie de ele. Pur si simplu unele lucruri incep ca sa se termine si sa nu fie uitate.

Am tot incercat sa nu mai ascult tacerea asta, sa cer intotdeauna mai mult de la ceilalti, dar a devenit obositor. O sa ma multumesc cu aceleasi lucruri simple si nu o sa mai astept nimic.

Aici sunt eu, desi nu am ales niciodata sa fiu.
Aici trebuie sa fiu tare si daca nu reusesc, ma oblig totusi sa incerc.
Aici pot striga in gura mare cat imi e de dor, de teama, de greu, dar nu mai stiu de ce si cum sa fac asta.
Aici as putea sa zac, sa plang, sa ies din gratile mintii mele, dar mi-e teama sa nu ma pierd.
Aici am ganduri pe care nu mi le citeste nimeni, dar le scriu eu din teama de a nu ramane anonime.
Aici nu cred in povesti si basme cu printi si printese, asa credeam ca e mai bine.
Aici cred doar in istorii triste si absurde, asa mi-au spus ei ca e mai bine.
Aici zambim numai din obisnuinta, nu pentru ca am invatat in ce consta fericirea.
Aici daca suntem loviti, lovim.
Aici putem sa nu fim corecti pentru ca am invatat ce este nedreptatea.
Aici zidim pereti din piatra intre noi, din teama.
Aici nu am invatat inca sa traim.

Go play. I put my foot on it pe el de 2007, care sucks inca de la inceput. :|
Stii cum e cand pentru cateva secunde creezi impresia ca ai totul?
E totul in inconstient, nu te intereseaza de nimic, iar apoi iti dai seama ca lucrurile nu merg niciodata asa cum vrei. De ce? Pentru ca uneori traiesti doar pentru tine, fara sa-ti dai seama ca in orice moment, cu orice cuvant poti face rau.
Stii cum te simti atunci cand stii ca fericirea ta aduce nefericirea mea?
Nu stii.
It's fine. Yes it is.