Am inceput sa n-am habar, sa treaca totul pe langa mine. Cred ca am aflat ce-mi doresc mai nou, imi doresc sa nu-mi mai doresc nimic. De fiecare data cand mi-am dorit ceva, am avut grija sa nu mi se indeplineasca nici macar intr-o mica masura dorinta. De fiecare data incerc sa-mi insuflu o stare simpla si la fel de des incerc sa nu mai sper, niciodata nu reusesc.

De ceva timp mi-e foarte dor de ce era inainte, de discutile aiurea si fara sens care ma bucurau de fiecare data, de simplitatea vietii, de tot ce nu mai e. De fiecare data e la fel, niciodata nu te poti multumi cu ceea ce ai. Mereu vrei mai mult, obtii de multe ori ceea ce iti doresti, ca sa te intorci de unde ai plecat, te intorci la simplitate. Pana la urma cel mai greu de pastrat asta e.

Uneori cel mai tare doare, ca unele intamplari nu le poti relua, nu le poti lua de la capat si nici nu poti face abstractie de ele. Pur si simplu unele lucruri incep ca sa se termine si sa nu fie uitate.

Am tot incercat sa nu mai ascult tacerea asta, sa cer intotdeauna mai mult de la ceilalti, dar a devenit obositor. O sa ma multumesc cu aceleasi lucruri simple si nu o sa mai astept nimic.