E asa ciudat. Te cunosc, simt ca te cunosc dar ma mint. Cum pot sa te cunosc pe tine dragul meu, cand ai fost al meu o saptamana, dar am asteptat pentru asta atata timp? Cum sa imi fie dor sa te aud, cand desi am vorbit ore si ore in sir, ne-am certat de inzecit mai multe ori? Cum sa iti spun ca imi esti drag, tocmai tu care nu ai fost niciodata acolo la momentul potrivit? Cum sa te simt atat de aproape cand ai fost mereu atat de departe? Cum sa imi fie dor de cineva care a fugit ori de cate ori a avut ocazia? Cum sa ma indragostesc de tine, dupa ce te-am sarutat doar de 2 ori? Cum sa crezi atat de mult in cineva pe care cunosti atat de putin? Cum as putea sa renunt la tot pentru cineva ce poate maine nu va mai fii aici? Iar daca maine va fii, pana cand? Esti doar o exceptie ce confirma regula. Ai sa ramai asa mereu.

Nu am invatat inca cum este sa tii la un om. Ma inveti tu?

Te-am visat.
Ai vrut sa-mi vorbesti si ti-am spus taci.
Ai vrut sa ma intrebi de ce, dar te-am oprit.
Ai vrut sa pleci si ti-am spus mai stai.
Ai mai stat.

Isn’t it ironic?

E asa ciudat sa te privesti pe tine din perspectiva celorlalti.. Te-ai intrebat vreodata ce s-ar intampla daca ti-ai fii fost prieten?
Hahahah, dragule, te-ai mai fii iubit?
Noi, oamenii suntem asa ciudati si reci uneori, incat nu cred ca suntem capabili sa ne iertam propriile greselile. Ii judecam adesea pe ceilalti din perspectiva noastra si din lucrurile pe care le fac gresit fata de noi, dar niciodata din ce am fii facut noi in locul lor. Nu suntem rai, dar suntem egoisti. Te-ai intrebat vreodata daca in alta viata te-ai accepta ca prieten?
Eu nu. Poate nici tu.