nu am chef azi.
nu sunt puternic, caci intr-un final te am pe tine sa ma faci slab.

Sa pot sa ma schimb cand mai am timp,
Sa imi para rau,
Sa pot crede in tine,
Sunt lucruri pe care le-as face daca nu as mai fi eu.

Azi ma agat de un zambet sa-mi tina cald, ma agat de un gand ca sa nu cad,

Nu facea parte decat din amintire. Ea nu mai era decat o alta traire intensa pe care el o irosise in timp. Ii tocise toate sentimentele in lacrimi si bucurii care nu-si mai aveau de mult rostul. Nu ar fi crezut niciodata ca ea ar putea fi cea care sa ii naruie universul. Avea incredere in dragostea ei insa niciodata nu invatase sa ii arate o urma de afectiune. Credea ca pe ea cuvintele o pot face sa-i ierte toate greselile si sa ii lumineze viata la nesfarsit. Nu era sigur ca o iubea dar stia ca fara ea, nu va mai avea pe umerii cui sa planga . Ii placea sa zica ca pentru el nu insemna decat cea mai importanta fiinta, insa nu era sigur ca spune adevarul. Credea ca stie sa isi modeleze trairile astfel incat sa nu fie rece in fata ei, insa nu o iubea. Nu invatase inca ce inseamna iubirea pentru ca nu credea ca exista. Pentru el nu era mai mult decat un cuvant mult prea des folosit dar fara un sens anume. Singurul lucru la care nu se gandise vreodata era acela ca poate si pentru ea, el nu era decat o sustinere. Cum sa creada ca ea il iubeste fara sa creada insa in dragoste? Nu isi dadea seama nici acum care era cursul gandurilor sale, insa ii reveneau in minte momentele petrecute impreuna. Era nesigur. Nu mai credea in dragoste desi acum simtea ca odata a crezut in sensul acestui cuvant, nu mai credea in ea, nu mai credea in puterile sale si nu mai credea ca viata lui va avea acelasi sens vreodata. Isi dadea singur seama cum in fata lui se prabusesc toate si realiza ca toate zidurile pe care incercase pana acum sa le ridice in jurul lor disparusera, nu mai avea nimic, nici macar fata gingasa pe care nu credea ca o sa o piarda vreodata. Simtea nevoia sa se piarda printre cuvinte, lumini si zambete si totusi era invaluit de cele mai intunecate ganduri. O ura in acel sens al cuvantului pe care numai dragostea il mai intelege. Cel mai tare il apasa indiferenta celorlalti, sprijinindu-si coatele pe pervazul geamului privirea ii ajungea deasupra bancii din fata casei unde ei isi pierdeau adesea timpul. Orice gand, orice cuvant, orice imagine, totul ii amintea de ea, fata care ii adusese in inima sentimente pe care ratiunea nu i le intelegea. Nu stia daca o iubea, dar nu ar fi vrut sa ii spuna ei asta. Nu stia nici de ce statea acum singur in fata geamului, cu lumina stinsa asteptand-o. Ar fi vrut sa stie unde gresise, ar fi vrut sa stie daca a fost vreodata vina lui ca nu o iubise la momentul potrivit sau ca nu a stiut cum sa ii arate asta. Nu vroia sa se mai loveasca de realitate, nu mai avea realitate, se hranea din vise seci. Doar ea stia cum sa ii aline gandurile si sa ii aduca soarele desi niciodata nu a simtit asta atunci cand a avut-o alaturi. Cel mai adanc regret al sau era acela ca niciodata nu o apreciase asa cum ar fi trebuit, insa era constient ca nu era un fapt atat de regretabil incat sa o determine pe ea sa renunte la sentimentele pe care spunea ca le cunoste. Rasufla greu si isi legana mana nervos pe langa corp. Ar fi vrut sa vorbeasca cu ea, poate asa nu s-ar mai fi simtit atat de ranit. Ar fi vrut sa ii cunoasca pe deplin motivele si sa ii poata arunca in fata tot ce simtea el acum, sa-i vorbeasca sincer, dar rece. Stia ca nu ar fi putut sa faca asta acum si ofta, ofta iar si iar ca si cum astfel ar reusi sa-si inece cuvintele. Deschizandu-se usa, in fata lui era acum ea, cea de la care nu ar fi vrut sa auda mai mult decat o explicatie. Era impietrit in fata ei, bataile inimii i se inmultisera considerabil, nu se simtea vrednic sa rosteasca vreun cuvant, se simtea vinovat. Ea avea un zambet larg intiparit pe chipul cald, ochii ii sclipeau intr-un mod ciudat, cu o oarecare placere sadica. Privindu-l adanc in ochi, s-a apropiat usor de el si l-a intrebat ironic ce face. Era la fel de impietrit si nu vroia sa-i raspunda la intrebare, ea stia mai bine ca oricine cum se simtea. Cu privirea fixa l-a intrebat daca a crezut vreodata in dragoste sau daca acum stie ca exista. Il raneau cuvintele fetei insa i-a raspuns cu privirea in pamant ca stie ca a iubit-o si ca intelege ca unele lucruri ar fi trebuit sa le realizeze mult mai devreme. Ar fi vrut sa ii ceara scuze dar nu stia daca mai merita atat de mult de la el. Nu a avut insa timp prea mult sa se gandeasca la ce urma sa-I zica, fata i-a dat explicatia pe care si-a dorit-o atat de mult. Il iubise pana sa inteleaga ca el nu o sa creada niciodata in dragoste, iar apoi pentru ea el a devenit decat un scop, vroia sa ii demonstreze ca dragostea exista, vroia sa-l faca sa creada ca o iubeste iar apoi sa-l paraseasca, credea ca e in masura sa ii arate lui ca a invatat sa-si domine sentimentele. Baiatul ramasese la fel de impietrit, insa ochii ii sclipeau inlacrimati, refuza sa-si lase lacrimele sa-i ude obrazul, cel putin nu in fata ei. Era convins ca putea sa-si domine si el sentimentele. Isi strangea pumnii si si-ar fi dorit sa ii poata spune ceva, insa nu reusea, erau prea multe ganduri, sentimente si cuvinte. Tot ce a reusit sa-i spuna a fost “ Ai reusit ce ti-ai propus. Te iubesc. “, s-a apropiat de usa, a deschis-o si a indemnat-o cu o miscare usoara din mana sa iasa, trantind-o apoi in urma ei.

Napadit de plans, s-a rezemat de usa, alunecand incet si a ramas in intuneric o noapte intreaga cu gandul la ea.

Never thought I get any higher. My heart is telling me lies and I ... I belive in that shitty thing called love.

Decat sa fii ceva ce nu poti fii de fapt, mai bine un nimeni in propria persoana.
Yes. I Do, I Do Belive in you, even if I shouldn't.

Ochii nu pot sa-i mai deschid, sunt mult prea grei, corpul nu-l mai simt si vreau sa stiu de ce. Stau intinsa in pat si in picioare sunt tot eu. Incerc sa ma trezesc, mi-e frica sa privesc, incerc sa cred ca inca mai traiesc. Mai am de scris, mai am de spus, mai am de pus poze in rama cand totul se destrama.



Today I kinda miss you and I'm gonna cry my heart out.

Se trezeste din nou in ceata si cu ceata in imaginatie si trairi, fara nici un zambet, fara soare si fara lumina. E doar o atmosfera rece, rece si apasatoare. Ar fi vrut aproape sa planga, cu nervii incordati pana la moarte. Erau sentimente atat de profunde inauntrul ei incat aproape devenise amuzant. Tremura aproape razand isteric si nu intelegea de ce. Ii veneau imagini multe in minte, toate fara sens, sau cel putin isi pierdeau sensul acum. Aceleasi certuri si discutii pe care nu le putea depasi, aceleasi pareri de rau o apasau, un lucru insa era diferit, simtea o nepasare tare si avea in minte o intrebare seaca. Nu intelegea de ce nu se daduse batuta cu mult inainte sa se intample toate astea.
El.
Despre el putea sa spuna multe si putea sa puna la fel de multe intrebari. Mai intai de toate avea in minte o intrebare pe care si-o punea ori de cate ori il vedea : la ce naiba se gandeste cand o priveste in ochii. De multe ori o privea amuzat, iar ea isi pierdea increderea in sine.
Tot de el ii amintea si perna verde din sufragerie. Avea imprimata o scrumiere si o inima cu scrum din plus, iar el, obisnuia sa o tina in preajma ori de cate ori o vedea. Obisnuia sa fumeze, si avea un stil propriu in care facea asta. Fuma cu eleganta si parea sa se concentreze foarte tare, incercand sa pastreze atmosfera calda si tacuta de fiecare data.
Simtea o pierdere de sine cand isi amintea de el.
Si inca si mesajele lui ii pareau false acum. Erau fraze care ii aminteau numai de ce a fost, ii aminteau de tot ceea ce facuse ea bine si stricase el cu ignoranta.
El lasase atatea in urma, incat nu mai stia pentru ce sa ii para rau, o inima pustie, sentimente frante, vorbe stupide aruncate la intamplare. Atat de multe ii luase, incat ea insasi ramasese pustie.
Ar fi vrut sa stearga totul. Sa dispara, iar apoi sa ia totul de la capat. Sa zica totul drept si pe bune, sa aibe pe cineva aproape caruia sa ii vorbeasca sincer. Sa-i spuna tot ce ii trece prin cap si se refugia intr-o cafea rece si o tigara. O tigara, vorbind la figurat. Un pachet. Poate mai multe.
Mai apasator de atat? Altceva?
Da. Minciuna de care dadea peste tot, mai departe de cuvintele lui, la televizor,la radio şi ce e mai grav, pana si la magazinul din scara, o mintise pe vanzatoare ca isi cumpara tigarile pentru mama ei. Femeia care vindea mereu acolo, se obisnuise oricum cu ideea. Stia demult ca isi cumpara tigarile pentru ea si renuntase sa mai obiecteze ceva desi stia ca e minora. Se simtea prost si pentru ceea ce devenise rutina. Ar fi vrut sa se intoarca la magazin si sa-si ceara scuze. Se simtea ca un copil vinovat ca-si mintise parintii.
Stia ce ii poate aduce o stare de calm, oricat de mica. Simtea nevoia sa poarte o discutie lunga cu o persoana apropiata. Da. De asta avea nevoie, numai ca uitase ca pentru el, ea uitase de prieteni, ii daruise pur si simplu trecutului.
De ceva timp ii era foarte dor de ce fusese inainte. Ii era dor de tot ceea ce avusese inainte sa il cunoasca pe el, iar acum simtea o parere de rau, ca nu a pus niciodata toate faptele in balanta. Era trist, era trist si pentru ea si pentru altii pe care ea ii facuse sa sufere fara sa aibe vreo vina. Acum realize cat de usor s-a lasat conduda de vorbele lui, stia insa ca nu mai poate face nimic. Ar fi vrut sa poata cauta pe cineva si sa fie primita cu bratele deschise, insa nu era singura ca ar mai ajuta-o cineva. Ramasese singura si nu vroia sa se obisnuiasca cu idea.
Cu dorul si durerea, a spart tacerea si atat.
Isi pierduse totul. Increderea, puterea si mai presus de toate, il pierduse pe el, desi nu regreta asta in nici un fel, ea renuntase la el.
Se simtea vinovata fata de ceilalti, aceia care nu stiau prin ce trecuse ea si acum o vedeau doar pe ea vinovata si rece.
O privire rece atintita pe geam si lacrimi innodate in privire, regrete si simtiri fara sens.
Atat mai avea.
Intr-o pasuire rece si o clipa in care simturile nu pareau a o mai aduce la realitate s-a apropiat de noptiera si fara a-si acorda prea mult timp sa se gandeasca, se hotaraste sa ia una cate una pastilele din flaconul de somnifere.La fiecare pastila pe care o inghitea se simtea mai sigura pe ea si pe faptele sale, si, departe de adevar, se simtea din ce in ce mai vie.
Cu toate ca nu facuse asta niciodata, ii veneau acum in minte toate cate si-ar fii dorit sa le spuna celorlalti.
Erau atatea idei si atatea pareri pe care ani de-a randul le pastrase doar pentru ea. Nu simtea regrete, credea doar ca e momentul potrivit sa faca tot ceea ce nu facuse atatia ani, cu atat mai mult acum, cand nu mai avea prea multe de pierdut. Nu stia cand aveau sa-si faca efectul pastilele insa nici nu vroia sa afle.
Stia doar ca in scurt timp nu o sa mai fie in acelasi loc, ci o sa fie inconjurata de persoanele care au tinut la ea si nu au vrut sa ii arate pana atunci . Stia ca cei care aveau sa planga langa ea, faceau asta din suflet si se simtea bine cu gandul ca nu mai avea sa fie singura.
Acum statea acolo multumita ca mersese pana la capat si plictisita ca nu stia cum sa-si folosesasca putinul timp ce ii mai ramasese. Incerca sa-si imagineze cum e sa mori, ce avea sa traisaca dupa moarte, iar ideea ca avea sa afle daca exista viata dupa moarte sau nu, o incanta.
Starea ei de agonie nu a tinut insa mult, iar ea … ea si-a pierdut cunostiinta.

Sixteen today. I choose to be whatever I want to be.

Citez Mihu. ' Sex / Age / Status : Baba. / 16 / Astept mos. < 3 ' . Am incheiat citatul.

Ea?
Creaza in vis, creaza in imaginatie. Creaza si atat. Nu stie cine esti, dar stie ce poti deveni. De ce? Pentru ca ea te creaza si pentru ca ea vrea sa fii tot ceea ce ea nu este.
Imi e dor sa fiu tot ceea ce eram inainte sa devin ceea ce sunt.
Sunt ceea ce sunt, pentru tine, iar tu? Tu imi reprosezi ca nu pot face nimic bine.
Sunt.Am uitat ce am devenit.