Se trezeste din nou in ceata si cu ceata in imaginatie si trairi, fara nici un zambet, fara soare si fara lumina. E doar o atmosfera rece, rece si apasatoare. Ar fi vrut aproape sa planga, cu nervii incordati pana la moarte. Erau sentimente atat de profunde inauntrul ei incat aproape devenise amuzant. Tremura aproape razand isteric si nu intelegea de ce. Ii veneau imagini multe in minte, toate fara sens, sau cel putin isi pierdeau sensul acum. Aceleasi certuri si discutii pe care nu le putea depasi, aceleasi pareri de rau o apasau, un lucru insa era diferit, simtea o nepasare tare si avea in minte o intrebare seaca. Nu intelegea de ce nu se daduse batuta cu mult inainte sa se intample toate astea.
El.
Despre el putea sa spuna multe si putea sa puna la fel de multe intrebari. Mai intai de toate avea in minte o intrebare pe care si-o punea ori de cate ori il vedea : la ce naiba se gandeste cand o priveste in ochii. De multe ori o privea amuzat, iar ea isi pierdea increderea in sine.
Tot de el ii amintea si perna verde din sufragerie. Avea imprimata o scrumiere si o inima cu scrum din plus, iar el, obisnuia sa o tina in preajma ori de cate ori o vedea. Obisnuia sa fumeze, si avea un stil propriu in care facea asta. Fuma cu eleganta si parea sa se concentreze foarte tare, incercand sa pastreze atmosfera calda si tacuta de fiecare data.
Simtea o pierdere de sine cand isi amintea de el.
Si inca si mesajele lui ii pareau false acum. Erau fraze care ii aminteau numai de ce a fost, ii aminteau de tot ceea ce facuse ea bine si stricase el cu ignoranta.
El lasase atatea in urma, incat nu mai stia pentru ce sa ii para rau, o inima pustie, sentimente frante, vorbe stupide aruncate la intamplare. Atat de multe ii luase, incat ea insasi ramasese pustie.
Ar fi vrut sa stearga totul. Sa dispara, iar apoi sa ia totul de la capat. Sa zica totul drept si pe bune, sa aibe pe cineva aproape caruia sa ii vorbeasca sincer. Sa-i spuna tot ce ii trece prin cap si se refugia intr-o cafea rece si o tigara. O tigara, vorbind la figurat. Un pachet. Poate mai multe.
Mai apasator de atat? Altceva?
Da. Minciuna de care dadea peste tot, mai departe de cuvintele lui, la televizor,la radio şi ce e mai grav, pana si la magazinul din scara, o mintise pe vanzatoare ca isi cumpara tigarile pentru mama ei. Femeia care vindea mereu acolo, se obisnuise oricum cu ideea. Stia demult ca isi cumpara tigarile pentru ea si renuntase sa mai obiecteze ceva desi stia ca e minora. Se simtea prost si pentru ceea ce devenise rutina. Ar fi vrut sa se intoarca la magazin si sa-si ceara scuze. Se simtea ca un copil vinovat ca-si mintise parintii.
Stia ce ii poate aduce o stare de calm, oricat de mica. Simtea nevoia sa poarte o discutie lunga cu o persoana apropiata. Da. De asta avea nevoie, numai ca uitase ca pentru el, ea uitase de prieteni, ii daruise pur si simplu trecutului.
De ceva timp ii era foarte dor de ce fusese inainte. Ii era dor de tot ceea ce avusese inainte sa il cunoasca pe el, iar acum simtea o parere de rau, ca nu a pus niciodata toate faptele in balanta. Era trist, era trist si pentru ea si pentru altii pe care ea ii facuse sa sufere fara sa aibe vreo vina. Acum realize cat de usor s-a lasat conduda de vorbele lui, stia insa ca nu mai poate face nimic. Ar fi vrut sa poata cauta pe cineva si sa fie primita cu bratele deschise, insa nu era singura ca ar mai ajuta-o cineva. Ramasese singura si nu vroia sa se obisnuiasca cu idea.
Cu dorul si durerea, a spart tacerea si atat.
Isi pierduse totul. Increderea, puterea si mai presus de toate, il pierduse pe el, desi nu regreta asta in nici un fel, ea renuntase la el.
Se simtea vinovata fata de ceilalti, aceia care nu stiau prin ce trecuse ea si acum o vedeau doar pe ea vinovata si rece.
O privire rece atintita pe geam si lacrimi innodate in privire, regrete si simtiri fara sens.
Atat mai avea.
Intr-o pasuire rece si o clipa in care simturile nu pareau a o mai aduce la realitate s-a apropiat de noptiera si fara a-si acorda prea mult timp sa se gandeasca, se hotaraste sa ia una cate una pastilele din flaconul de somnifere.La fiecare pastila pe care o inghitea se simtea mai sigura pe ea si pe faptele sale, si, departe de adevar, se simtea din ce in ce mai vie.
Cu toate ca nu facuse asta niciodata, ii veneau acum in minte toate cate si-ar fii dorit sa le spuna celorlalti.
Erau atatea idei si atatea pareri pe care ani de-a randul le pastrase doar pentru ea. Nu simtea regrete, credea doar ca e momentul potrivit sa faca tot ceea ce nu facuse atatia ani, cu atat mai mult acum, cand nu mai avea prea multe de pierdut. Nu stia cand aveau sa-si faca efectul pastilele insa nici nu vroia sa afle.
Stia doar ca in scurt timp nu o sa mai fie in acelasi loc, ci o sa fie inconjurata de persoanele care au tinut la ea si nu au vrut sa ii arate pana atunci . Stia ca cei care aveau sa planga langa ea, faceau asta din suflet si se simtea bine cu gandul ca nu mai avea sa fie singura.
Acum statea acolo multumita ca mersese pana la capat si plictisita ca nu stia cum sa-si folosesasca putinul timp ce ii mai ramasese. Incerca sa-si imagineze cum e sa mori, ce avea sa traisaca dupa moarte, iar ideea ca avea sa afle daca exista viata dupa moarte sau nu, o incanta.
Starea ei de agonie nu a tinut insa mult, iar ea … ea si-a pierdut cunostiinta.