Nu facea parte decat din amintire. Ea nu mai era decat o alta traire intensa pe care el o irosise in timp. Ii tocise toate sentimentele in lacrimi si bucurii care nu-si mai aveau de mult rostul. Nu ar fi crezut niciodata ca ea ar putea fi cea care sa ii naruie universul. Avea incredere in dragostea ei insa niciodata nu invatase sa ii arate o urma de afectiune. Credea ca pe ea cuvintele o pot face sa-i ierte toate greselile si sa ii lumineze viata la nesfarsit. Nu era sigur ca o iubea dar stia ca fara ea, nu va mai avea pe umerii cui sa planga . Ii placea sa zica ca pentru el nu insemna decat cea mai importanta fiinta, insa nu era sigur ca spune adevarul. Credea ca stie sa isi modeleze trairile astfel incat sa nu fie rece in fata ei, insa nu o iubea. Nu invatase inca ce inseamna iubirea pentru ca nu credea ca exista. Pentru el nu era mai mult decat un cuvant mult prea des folosit dar fara un sens anume. Singurul lucru la care nu se gandise vreodata era acela ca poate si pentru ea, el nu era decat o sustinere. Cum sa creada ca ea il iubeste fara sa creada insa in dragoste? Nu isi dadea seama nici acum care era cursul gandurilor sale, insa ii reveneau in minte momentele petrecute impreuna. Era nesigur. Nu mai credea in dragoste desi acum simtea ca odata a crezut in sensul acestui cuvant, nu mai credea in ea, nu mai credea in puterile sale si nu mai credea ca viata lui va avea acelasi sens vreodata. Isi dadea singur seama cum in fata lui se prabusesc toate si realiza ca toate zidurile pe care incercase pana acum sa le ridice in jurul lor disparusera, nu mai avea nimic, nici macar fata gingasa pe care nu credea ca o sa o piarda vreodata. Simtea nevoia sa se piarda printre cuvinte, lumini si zambete si totusi era invaluit de cele mai intunecate ganduri. O ura in acel sens al cuvantului pe care numai dragostea il mai intelege. Cel mai tare il apasa indiferenta celorlalti, sprijinindu-si coatele pe pervazul geamului privirea ii ajungea deasupra bancii din fata casei unde ei isi pierdeau adesea timpul. Orice gand, orice cuvant, orice imagine, totul ii amintea de ea, fata care ii adusese in inima sentimente pe care ratiunea nu i le intelegea. Nu stia daca o iubea, dar nu ar fi vrut sa ii spuna ei asta. Nu stia nici de ce statea acum singur in fata geamului, cu lumina stinsa asteptand-o. Ar fi vrut sa stie unde gresise, ar fi vrut sa stie daca a fost vreodata vina lui ca nu o iubise la momentul potrivit sau ca nu a stiut cum sa ii arate asta. Nu vroia sa se mai loveasca de realitate, nu mai avea realitate, se hranea din vise seci. Doar ea stia cum sa ii aline gandurile si sa ii aduca soarele desi niciodata nu a simtit asta atunci cand a avut-o alaturi. Cel mai adanc regret al sau era acela ca niciodata nu o apreciase asa cum ar fi trebuit, insa era constient ca nu era un fapt atat de regretabil incat sa o determine pe ea sa renunte la sentimentele pe care spunea ca le cunoste. Rasufla greu si isi legana mana nervos pe langa corp. Ar fi vrut sa vorbeasca cu ea, poate asa nu s-ar mai fi simtit atat de ranit. Ar fi vrut sa ii cunoasca pe deplin motivele si sa ii poata arunca in fata tot ce simtea el acum, sa-i vorbeasca sincer, dar rece. Stia ca nu ar fi putut sa faca asta acum si ofta, ofta iar si iar ca si cum astfel ar reusi sa-si inece cuvintele. Deschizandu-se usa, in fata lui era acum ea, cea de la care nu ar fi vrut sa auda mai mult decat o explicatie. Era impietrit in fata ei, bataile inimii i se inmultisera considerabil, nu se simtea vrednic sa rosteasca vreun cuvant, se simtea vinovat. Ea avea un zambet larg intiparit pe chipul cald, ochii ii sclipeau intr-un mod ciudat, cu o oarecare placere sadica. Privindu-l adanc in ochi, s-a apropiat usor de el si l-a intrebat ironic ce face. Era la fel de impietrit si nu vroia sa-i raspunda la intrebare, ea stia mai bine ca oricine cum se simtea. Cu privirea fixa l-a intrebat daca a crezut vreodata in dragoste sau daca acum stie ca exista. Il raneau cuvintele fetei insa i-a raspuns cu privirea in pamant ca stie ca a iubit-o si ca intelege ca unele lucruri ar fi trebuit sa le realizeze mult mai devreme. Ar fi vrut sa ii ceara scuze dar nu stia daca mai merita atat de mult de la el. Nu a avut insa timp prea mult sa se gandeasca la ce urma sa-I zica, fata i-a dat explicatia pe care si-a dorit-o atat de mult. Il iubise pana sa inteleaga ca el nu o sa creada niciodata in dragoste, iar apoi pentru ea el a devenit decat un scop, vroia sa ii demonstreze ca dragostea exista, vroia sa-l faca sa creada ca o iubeste iar apoi sa-l paraseasca, credea ca e in masura sa ii arate lui ca a invatat sa-si domine sentimentele. Baiatul ramasese la fel de impietrit, insa ochii ii sclipeau inlacrimati, refuza sa-si lase lacrimele sa-i ude obrazul, cel putin nu in fata ei. Era convins ca putea sa-si domine si el sentimentele. Isi strangea pumnii si si-ar fi dorit sa ii poata spune ceva, insa nu reusea, erau prea multe ganduri, sentimente si cuvinte. Tot ce a reusit sa-i spuna a fost “ Ai reusit ce ti-ai propus. Te iubesc. “, s-a apropiat de usa, a deschis-o si a indemnat-o cu o miscare usoara din mana sa iasa, trantind-o apoi in urma ei.

Napadit de plans, s-a rezemat de usa, alunecand incet si a ramas in intuneric o noapte intreaga cu gandul la ea.