Privesc in gol, timpul se scurge usor si ma simt de parca as astepta sa mi se intample ceva. Astazi am sa dorm si am sa tac. Astazi am sa rad nemotivata desi stiu, nu o sa se intample iarasi nimic. Ma apasa aerul rece si imi caut indiferenta cana cu ceai. Nu e. Ma conformez si imi aduc privirea in acelasi stadiu bezmetic. Azi m-am plictisit iar de acelasi decor. Nu mai vad nimic la fel si totusi nimic nu-i nou. Cred ca de vina sunt eu, asa cum se intampla de fiecare data.

Acum imi e iarasi dor de o mie de lucruri pe care nu le mai pot avea. Azi imi e iarasi dor sa fi copil, copilul tau cu lacrimi in ochi.

E sambata.
Te uiti rar si pierdut in ochii mei. Imi spui aceleasi cuvinte pe care nu le repeti decat atunci cand ti-e frica sa-mi spui ceva. Iti simt teama in cuvinte. Vorbesti incet si raspicat, ca si cum ai vrea sa pastrezi o anumita distanta intre cuvinte, vrei sa opresti timpul doar putin.
Vreau sa te ascult.
Stiu ce simti, mi-e teama sa aud ce crezi, dar te ascult.
Vreau sa ascult mai departe de cuvintele tale timide, dar nu reusesc asa ca imi pastrez gandurile tot pentru mine. De ce? Nu mai am incredere in tine. Nu vrei sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui ce vreau sa aud, cuvintele alea reci de care ti-e teama.
Plangi cuvintele, arde-ti teama. Spune-mi.
Stai si asculti pentru a mia oara. Tine minte tot ce vezi si invata sa ma crezi. Atat.
Nu vrei sa ma asculti. Crezi ca te-as putea schimba. Cine sunt eu? Nimeni pentru tine, nu vreau sa te schimb, vreau sa stii. E mult? Iti cer prea mult. Iarta-ma.
Te privesc adanc. Esti rece si indiferent. Taci si oftezi. Ai renuntat la ideea ca si cuvintele pot fi sincere.
Stii de cate ori am vrut sa te intreb cine esti? Mi-a fost teama ca nu o sa-mi intelegi intrebarea si am tacut. Inca tac, desi vreau sa stiu.
Urlu in infinitu gandirii mele, desi stiu ca nu ma auzi, imi esti ecou. Acolo. Acolo unde nu poti ajunge. Stii?
Iar imi e teama de adevar dar il cer. Nu sunt pregatitat, dar il vreau.
De fiecare data cand vine vorba de tine, imi amintesc ca vreau sa scriu cuvintele ce-mi trec aleatoriu prin minte. apa. aer. sange. si corpuri nedefinite, desene ale mintii mele.
Ma imiedic mereu de gandurile tale. Le ascunzi, ti-e frica de ele.
Nu ma pierde, nu ma strange, nu-mi da drumul, nu ma atinge. Nu te mai cunosc, nu mai stiu cine esti si nici ce mai vreau.
Nu o sa mai astept sa-mi zici. Esti liber sa uiti de mine. Poti sa ma ineci intr-un pahar cu apa sau sa ma inchizi intr-un dulap vechi. O sa invat sa te inteleg. Te iert, nu o sa mai simt.
Inca te mai caut prin vise uneori, poate te-ai pierdut sau poate ai gresit drumul. Iti caut umbra in geam si dorul trist pleaca spre tine. Imi cade umeda privire si oftez si eu adanc. Stii de ce? Nu te mai gasesc si ma sperie golul pe care il simt.
Unde esti?
Te pierd incet. Te pierd.
De ce imi spui ca nu-ti pasa? E jocul cuvintelor.
Ironic, ma gandesc ca nu m-ai uitat atat de usor. Stiu ca te-am lasat sa te joci cu mine, am crezut ca ma pot juca si eu.
Si te intreb. M-ai uitat? Acum astept sa ne jucam jocul cuvintelor. Castigi?
“ Te iubesc. “
De ce ai ascuns cuvinte calde in priviri si zambete reci? Mi-e teama de tine acum.
Te joci?