Ca in orice alta poveste care incepe cu "a fost o data, ca niciodata", intr-o alta vreme parca atat de indepartata si in cu totul alt spatiu, la fel de indepartat, rupt parca din basmuri vechi, "ca daca n-ar fi fost, nu s-ar mai povesti".
Asa incepe si povestea simpla dintre noi, o fata si un baiat.





Nu ti-e dor uneori sa traiesti in alt univers?

Why we have to go and make things so complicated?

Ne spunem ca lucrurile in viata sunt simple si ca viata e frumoasa. In schimb are un singur defect, acela ca se lasa complicata de noi.

Noi, cei dornici sa avem mereu ceva de spus, o decizie greu de luat, o alegere, orice.
De atatea ori ni se pune in fata o problema atat de simpla la care ne gandim ore intregi, doar pentru ca nu facem altceva decat sa cautam o solutie cat mai complicata. Uitam sa privim sub nasul nostru si sa realizam cat de simplu se rezolva totul. Sau, mai grav decat atat, gasim o solutie careia nu ii dam importanta. De ce? Pentru ca e prea simpla, noi cautam ceva cu mult mai complex.
Se spune ca suntem cei care compunem viata doar ca o facem din lucruri absurde. Cautam sa avem mereu dreptate, fara sa ne mai uitam la cel din fata noastra, fara sa mai incercam sa-l intelegem. Nu ne mai urmarim telurile in viata si chiar daca nu avem dreptate ne sustinem cu ardoare parerile. Nu ne mai intereseaza cat sau cum ranim, de ce sau daca merita.
De ce nu putem face lucruri pentru noi neinsemnate dar care pentru altcineva inseamna atat de mult?

Devenim incetul cu incetul, marionetele proprilor noastre vieti, da, noi.