Stiu. Stiu. Ai sa-mi spui ca suna stupid, ca am inceput sa zambesc aiurea cand vorbesc despre viata, ca rad fara motiv, ca nu-mi mai pasa, ca nu mai stiu cum sa ascult, ca vorbesc prea mult fara sa spun nimic, ca privesc adanc fara sa cer nimic,ca tac mereu si atunci cand o fac spun totul, ca strig in gura mare ce simt, ca privesc prea mult in gol, fara sa vad nimic, ca visez prea mult si traiesc din vise.
Iar eu, eu iti vorbesc, si imi vorbesti, si adormim frumos spunandu-ne povesti. Iar de acum, am sa cred in basme cu printi si printese.

And then I will definitely stop the world and melt with you.

Isi ridica ochii spre el, cu hotarararea copilaroasa de a nu spune nimic.
Expresia ei, palida si vulnerabila, il fermeca atat de tare incat isi pierduse si cele mai apropiate idei.
… si taceau. Pentru prima data, dupa mult timp, faceau asta impreuna.
El stia insa ca nici tacerea nu le va aduce nimic bun, dar refuza totusi sa-si ridice privirea si sa ii vorbeasca.
Un gand comun le nelinistea simturile, insa nici unul nu avea curajul sa sparga tacerea.
Ea … se simtea vinovata, ii era teama si asta era tot ce simtea acum.
El … isi dorea sa nu mai simta nimic, sa uite pur si simplu si de ea, si de el, si de ei doi, impreuna.

- Ai crezut vreodata in mine?

Intrebarea ei, il nelinistea, nu ii vedea rostul, nu intelegea de ce il intreaba asta acum, cand problema lor nu tinea de incredere.
El i-a abandonat privirea si a plecat, apropiindu-se de fereastra …
Atunci ea zambi. I se spulberau toate indoielile.

- De ce razi?
- Imi eviti privirea.

Intr-adevar, obosise sa simta, ochii i se stingeau si nu mai vroia sa o asculte. Nu mai avea sperante, nu exista nimic care sa-i aduca fericirea deplina, iar gandurile sale deveneau murdare. El insusi se simtea murdar, trecea printr-un moment de pierdere de sine, isi constientiza dinadins moartea.
Ea, se simtea din nou vinovata. Vroia sa planga, fara sa-si reproseze nimic, sa rada, uitand ca a plans.
In cele din urma se asterne din nou aceeasi liniste apasatoare intrerupta doar de zgomotul masinilor.

- Am obosit si nu mai vreau. Atat. Sunt atatea intrebari ce imi stau in gand, sunt atatea lucruri pe care vreau sa ti le spun, si nu pot. M-am intrebat si continui sa ma mai intreb, pana sa inteleg de ce de fiecare data se intampla la fel. Cand vei intelege, iti promit am sa uit de tot si o sa o iau de la capat.

Vocea lui era foarte trista si se stingea intr-un ecou.
Abia acum incepea sa descopere cine e el de fapt. Cuvintele lui insemnau totul si nimic. Ea, nu stia daca sa creada ce ii venea mai usor, sau daca sa caute sensuri complexe ale cuvintelor lui.
Totul in jur era stins, un tablou pe care unul din ei, oricare, doar daca ar fi vrut l-ar fi putut schimba.
Sta acum indurerata si tace, desi ar fi avut atatea de spus.
Era evident, indiferenta ei il apasa, o simtea mai rece decat orice altceva.

- De ce taci? Nu ai sa-mi spui nimic? Te ascult.

Vocea lui blanda, de asta data a surprins-o. Incepea sa creada in sensul bun al cuvintelor lui, iar apoi un oftat lung si apasat ii dadea parca raspunsul la intrebare.
Era ocolit de ganduri, simtea ca nu mai poate sa respire. Pentru el nu mai exista decat acel decor si parerea sa de rau. Ii era frica sa nu fi fost prea dur cu ea si cel mai rau se temea ca daca ar privi-o acum, i-ar vedea chipul trist.
A parasit insa fereastra, apropiindu-se din nou de ea. De cateva ori s-a uitat numai la ea, iar apoi i-a strans mainile reci intre palmele sale. Vroia acum, din ce in ce mai mult sa intre in lumea ei si sa ii citeasca gandurile.
Privind-o, uita de el, vroia sa schimbe totul. In fata ei, se simtea inutil. Fara ea, isi vedea deja viata ca pe o mizerie

- Ai sa-mi spui ca aici se termina?

Nu parea rece, era chiar linistita. Avea incredere in el, stia ca nu aici vroia el sa ajunga si daca se insela, era dispusa sa ii mai ceara o sansa.
Ii parea rau ca o facuse sa creada asa ceva si totusi se bucura ca avea incredere in el. Ii trase inca o data mainile si mai aproape de el fara sa spuna insa nimic, se multumea sa o priveasca.

- Nu. Vreau sa-ti spun ca atata timp cat o sa ai incredere in mine si ai sa ma intelegi in felul tau, sunt dispus sa o iau de la capat, iar si iar.

Ea simtea ca nu mai poate suporta minciuni linistitoare. Ce rost avea sa o ia mereu de la capat, iar si iar?
Il privea, fara sa spuna ceva. Nu vroia atata libertate si incredere din partea lui. Se simtea independenta si ii era frica de asta. Isi trase mainile inapoi, lasandu-le cu o miscare jenata pe langa corp.
Miscarea ei il surprindea, ar fi crezut ca a spus tocmai ce vroia ea sa auda si nu reusea sa inteleaga de ce se comporta asa.
Pentru prima data, in viata ei simtea ca putea sa ia o decizie indiferent de consecinte. Vroia pur si simplu sa lase viata sa-si urmeze cursul si, indiferenta fata de el, se aseaza in fotoliu si se preface neatenta.

- Iarasi taci?
- De data asta am sa tac. Esti liber, liber sa faci ce vrei sau ce nu vrei.
- Nu inteleg, Ana. Unde vrei sa ajungi?
- Eu? Nicaieri, nu vezi? Sunt asa cum vrei tu sa fiu.
- Mi-e greu sa te vad asa indiferenta. Asta merit?
- Nu stiu ce meriti. Sunt asa cum cred de cuviinta.

Maini tremurande, plimbandu-se flamande. imagini reci si cadavre spirituale ii invadau lui gandurile si, mult prea ingrijorat in fata vorbelor ei, a plecat in speranta ca nu el a gresit …

Stiu cum.
Stiu cum sa merg cu pasi reci si apasati, iti calc sufletul. Nu simti, nu stii cum. Crezi in mine, stiu ca ma crezi.

Credeam ca n-ai sa mai fi niciodata ce ai fost, ca nu o sa stiu niciodata cine esti. Acum stiu. Imi spui ca o faci pentru binele meu. De cand stii tu ce trebuie sa faci sa imi fie bine? De cand imi vrei tu mie fericirea?

Ai vrut sa renunti, ti-a fost usor. Asa e intotdeauna, alegem calea cea mai simpla, fara sa ne dam seama ca nu facem altceva decat sa complicam lucrurile.

Iar tu? Tu imi spui ca vrei sa o iei de la capat.

Iar eu? Eu cred ca nu mai exista nici un inceput si nici un capat. Nici n-a existat, a fost decat curpinsul, intriga noastra.

Iar acum?

Toate au un trecut, un prezent si un viitor. Nu mai esti demult viitorul meu. Esti trecutul sters al unei imaginatii reci, pagina galbena si fara tus din sertar.

De ce crezi ca imi amintesc de tine? Nu-mi amintesc niciodata cine esti. Nu am aflat cum sa stiu sa te cunosc. Nu te-am intrebat niciodata cine esti. Am crezut ca stiu. Tu stii?