Se spune ca a fi un prieten adevarat, inseamna a fi sincer, a nu ascunde nimic celuilalt, dar adevarul este si va fi intotdeauna relativ. Totul depinde doar de cum si din ce unghi privesti lucrurile.
Ne temem de oameni, ne dorim ca toti ceilalti sa fie sinceri cu noi pentru a nu ramane singuri, iar in graba noastra uitam sa realizam ca singura consecinta e ca nici noi nu suntem sinceri in definitiv. Intr-o prietenie nu esti iubit niciodata pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce lasi pe ceilalti sa creada si sa vada in tine. Iti sta si tie in fire sa faci acelasi lucru celorlalti, asa suntem noi.
Vine momentul in care crezi ca gasesti o persoana in care te poti increde cu totul, cu pareri, cu opinii, cu sentimente, vise, dorinte, tot ceea ce tine de un om. Iti creezi apoi rutina, de a spune totul, fara ocolisuri, de a spune orice detaliu, acelui prieten ca si cum ti-ai povesti tie insusi, ca si cum ti-ai cere tie un sfat, pentru ca ai deja impresia ca sunteti una si aceeasi persoana. In definitive suntem cu toti oameni, avem atat calitati cat si defecte, iar in societatea noastra am fost educati sa valorificam mai mult defectele decat calitatile. Si ajungem in momentul in care, fiecare din noi si-ar dori sa se schimbe, si te intrebi care ar fi consecintele. Probabil prietenii n-ar intelege, nu s-ar opri din cursul vietii lor pentru a se pune o clipa in locul tau.
Se spune ca o astfel de prietenie se bazeaza pe dragoste, iar dragostea nu reprezinta altceva decat puterea de a-l intelege pe celalalt atunci cand greseste. A fi un prieten adevarat inseamna a nu-I incalca libertatea celuilalt, a nu-l judeca doar din punctul tau de vedere. Dar mai presus de toate, prieten iti este acela care nu te cunoaste pe deplin, pentru ca oamenii nu sunt dispusi sa ierte intotdeauna, iar prietenii sunt secvente trecatoare ale vietii. Cel mai pretios lucru pe care il ai si pe care il poti valorifica peste ani este acela de a fi tu insuti mereu, aproape de oricine are nevoie de tine, fara a cere insa acelasi lucru de la ceilalti.