Fericire. Nu vreau sa recunosc ca mi se intampla rar sa simt asta. De fapt, mi se intampla din ce in ce mai des. Chiar sunt intr-o continua schimbare? Asta simt. Simt ca ma incearca teama de nou sau de necunoscut. Am ramas la fel ca ieri, nu m-am schimbat. Am visat prea mult, e adevarat dar inca nu vreau sa cred ca mi-am uitat realitatea. Totul in jurul meu e diferit. Fiecare pas simt cum imi devine unul ocolit sau plin de teama. Parca incerc sa ma trezesc dintr-o realitate imaginata. Mi-e frica sa zambesc. Deodata am renuntat de tot la viata mea si poate la tot ce include ea. Ce se intampla cu mine? Nu pot sa ma trezesc la viata. Ochii nu pot sa-i deschid, sunt mult prea grei. E un pic tarziu de fiecare data cand realizez toate astea. Care imi e realitatea? Nu pot sa imi dau seama inca. E alta de fiecare data. Imi doresc sa fiu libera mai mult ca niciodata. Sa nu depind de nimeni si nimic, nu as vrea sa-mi pun greutatile pe umerii nimanui. Nu vreau nici sa mai port eu greutatile altora. As vrea sa imi cunosc toate visele, vreau sa le inec pe toate intr-o valiza si sa plec. Sa urc in primul tren care il intalnesc si sa plec. Oriunde. Sa plec. Doar eu si ele, visele. E mereu ceva ciudat in felul meu de a fi, simt asta ori de cate ori revin la fericire. Sper mereu ca e doar un joc de imaginatie si nu ca sunt intr-o continua schimbare. Nu vreau sa ma mai opresc din a zambi. Sunt eu, asa am fost mereu. Rad, plang, zambesc. Nu am nevoie de motive sau regrete. Cateodata simt cum vreau sa iau totul de la capat, iar si iar. Si totusi acum nu ma mai simt asa. Nu. Deloc. Radiez fericire, intr-un mod deloc discret. Nu stiu daca e asa usor confundata cu o alta stare a mea de nebunie. Nu, I’m Fine. Yes. Cum nu am mai fost demult. Poti sa-mi iei ce vrei, as vrea sa pot sa te fac sa crezi ca-mi pasa. Nu stiu de ce. Dar as vrea. Ma mint, nu ma mai intereseaza. O sa o iau de fiecare data de la capat, indifferent pe cine intereseaza sau nu. Indiferent ce comentarii o sa mai aprind si indifferent pe cine o sa mai ranesc cu faptele mele. Simt ca a trecut ceva timp de cand nu am mai luat o decizie fara sa ma gandesc la consecinte. De acum o sa fac asta. De ce sa-mi impun viata cand pot doar sa o las sa treaca pe langa mine asa cum vrea ea sa fie? De azi promit sa ma ascund de tot ceea ce am fost. As vrea sa ma ascund de ganduri. Insa asta nu pot, dar cel putin am de gand sa incerc. De ce? Pentru ca vreau sa profit de fiecare moment de luciditate sau de nebunie asa cum o numesc ceilalti. Sunt doar cuvinte, stiu ca incerc sa ma asund dupa un creion. Si stiu ca o sa reusec. Pentru ca mereu reusesc sa-mi aprofundez starea. Nu urasc dar nu mai vreau sa aud nimic din ceea ce ma priveste.