Dimineata. As vrea sa ma ridic din pat si totusi nu pot. Incerc sa respir si totusi aerul rece imi invadeaza toate simturile. Mi-e teama si asta e tot ce pot simti acum. As vrea sa ajung aproape de soare, sa-l ating, sa-mi patrunda privirea si sa o incalzeasca. Imi doresc sa privesc in nestire cerul indesat de stele din noaptea trecuta. Simt ca nu pot nimic din toate astea, simt cum nu stiu, nu am, nu vreau nimic. Nici fereastra larg deschisa nu reuseste sa-mi aduca toata lumina de care am nevoie. Ma simt inconjurata de tot ce e lipsit de sentimente. As vrea sa pot sa ascult linistea si sa-mi plang dorintele. As vrea sa adorm din nou, sa uit si sa ma trezesc la viata pregatita sa fac tot ce mi-am propus inca din noaptea trecuta. Simt cum tot ceea ce fac este sa urmaresc un program strict, un orar impus de mine insami, ar trebui sa ma simt fericita de ocazia mea de a-mi trai viata asa cum vreau, insa nu pot. Simt cum ceva ma impiedica. Nici eu nu stiu ce, nu exista nimic care sa-mi lipseasca desi imi doresc cu ardoare. Nu exista nimic care sa-mi aduca fericirea deplina. Si fericirea ce e ? Nu stiu. Poate am fost si eu fericita, cu siguranta voi mai fi, insa in mod cert nu am stiut niciodata ce inseamna sa fii fericit. As vrea ca macar o muzica buna sa-mi readuca zambetul pe buze, insa nici asta nu mi se pare indeajuns de important incat sa plec din pat. Telefonul suna insistent, dar nu vreau sa raspund asa ca fac tot posibilul sa pretend ca nu-l aud. In cele din urma se asterne din nou aceeasi liniste apasatoare intrerupta doar de zgomotul masinilor. De ce scriu asta acum? De ce nu incerc direct sa-mi depasesc sentimentele fara sa le pot resimti inca o data? Nu stiu. Nici daca asta e bines au rau nu stiu. Cred ca am uitat de mult ce e bine. Ce e rau? Ca nu vreau sa aud de nimeni? Nu, pentru mine nu inseamna nimic. As putea sa am pe oricine langa mine si sa-l aud , dar simt ca imi e imposibil sa il si ascult. Nu pot sa ma ascult nici pe mine. As vrea sa stiu ce vreau eu, fara sa ma gandesc la nimeni altcineva. As vrea sa plang fara sa-mi reprosez nimic. As vrea sa rad si sa uit ca am plans. Vreau sa plang doar in interior, nu vreau sa recunosc ca nici eu nu stiu ce vreau. De ce sufletul nu-mi vorbeste? Poate daca mi-ar vorbi, mi-ar fii mai usor sa ma decid. Inchid ochii si vreau sa uit, insa reusesc doar sa-mi amintesc de tine.