Monday, January 22, 2007
Exista zile, saptamani, cand tac si privesc, ascult tacerea voastra agitata si ma retrag in mine. Aceleasi zile in care par rea si nu-mi dau voie sa accept greselile altora. Poate e mai bine uneori. Uneori sunt zile, alteori ore, cateodata reactii de moment dar pana la urma toate duc la aceeasi concluzie : e egoism, stiu, dar cel putin in viata ai dreptul de a alege ce e mai usor.
Te-ai gandit vreodata cum ar fi sa nu fi tu cand te trezesti?
Eu da . . .
Si nu tocmai pentru ca sunt nemultumita de ceea ce sunt de fapt, doar pentru ca imi pare rau ca nu pot fii decat ceea ce sunt si nu si ceea ce vreau sa fiu. Ai sa-mi spui ca sunt nebuna dar gandurile astea chiar sunt bine infiripate in mintea mea.
Sunt mii de lucruri pe care as vrea sa le scriu in fiecare zi. Aceleasi mii. Mi-e teama insa sa nu devina prea importante pentru mine. Mi-e teama sa nu exagerez.
Chiar daca stiu si n-am uitat, chiar daca lumea asta s-a impartit in mii, chiar daca din cand in cand mai privesc inapoi, cu toate astea mai am multe cuvinte in care sa cred si multe pe care sa le ascult rece, tocmai pentru ca nu exista cuvinte mari, doar fapte remarcabile. Nu pot sa ating cuvintele, nu pot sa-mi dau seama daca sunt sau nu reale. Asta e trist, pentru mine chiar e.
Iar tu . . .
Tu ma acuzi pentru tot si toate. Asta doare. Nu-mi dau seama de nimic, intr-un final totul se rezuma la nimic. Ai sa ma intrebi daca asta e pentru mine independenta. Vrei un raspuns sincer? Raspunsul meu e : Da.
Azi imi pare rau pentru ce se intampla si pentru ce nu se intampla. Ai incredere in mine. Atat.
Saturday, January 20, 2007
Mereu, am crezut ca in viata nu poate fi simplu. In schimb, unele lucruri se schimba. Nu incerc sa te conving ca totusi este usor, poate pentru tine e mai greu, dar ai sa inveti pana la urma sa simti ce nu se poate simti si sa crezi in ce nu exista. Nimic nu e simplu, insa unele lucruri stau in puterea ta sa le schimbi.
Sunt doar amintiri, stiu. Eu nu mai sunt cum eram si nici nu am sa ma intorc prea curand la naivitatea mea stupida. Timpul inainte de toate te face sa intelegi ca unele lucruri nu le poti pastra la nesfarsit, si tot pe el nu il poti schimba. Speranta e antidotul ce mi-a mai ramas, fara de care nu as mai putea nou sa fiu tot ce am fost. Sunt multe intamplari fericite prin care trec cu ochii inchisi, nu am sa vad niciodata esentialul vietii tocmai pentru ca ma leg de lucrurile aiurea si marunte.
Cine esti tu sa crezi in mine? Te imping sa gandesti. Atat.
Thursday, January 11, 2007
De ceva timp mi-e foarte dor de ce era inainte, de discutile aiurea si fara sens care ma bucurau de fiecare data, de simplitatea vietii, de tot ce nu mai e. De fiecare data e la fel, niciodata nu te poti multumi cu ceea ce ai. Mereu vrei mai mult, obtii de multe ori ceea ce iti doresti, ca sa te intorci de unde ai plecat, te intorci la simplitate. Pana la urma cel mai greu de pastrat asta e.
Uneori cel mai tare doare, ca unele intamplari nu le poti relua, nu le poti lua de la capat si nici nu poti face abstractie de ele. Pur si simplu unele lucruri incep ca sa se termine si sa nu fie uitate.
Am tot incercat sa nu mai ascult tacerea asta, sa cer intotdeauna mai mult de la ceilalti, dar a devenit obositor. O sa ma multumesc cu aceleasi lucruri simple si nu o sa mai astept nimic.
Wednesday, January 10, 2007
Aici sunt eu, desi nu am ales niciodata sa fiu.
Aici trebuie sa fiu tare si daca nu reusesc, ma oblig totusi sa incerc.
Aici pot striga in gura mare cat imi e de dor, de teama, de greu, dar nu mai stiu de ce si cum sa fac asta.
Aici as putea sa zac, sa plang, sa ies din gratile mintii mele, dar mi-e teama sa nu ma pierd.
Aici am ganduri pe care nu mi le citeste nimeni, dar le scriu eu din teama de a nu ramane anonime.
Aici nu cred in povesti si basme cu printi si printese, asa credeam ca e mai bine.
Aici cred doar in istorii triste si absurde, asa mi-au spus ei ca e mai bine.
Aici zambim numai din obisnuinta, nu pentru ca am invatat in ce consta fericirea.
Aici daca suntem loviti, lovim.
Aici putem sa nu fim corecti pentru ca am invatat ce este nedreptatea.
Aici zidim pereti din piatra intre noi, din teama.
Aici nu am invatat inca sa traim.
Monday, January 01, 2007
Stii cum e cand pentru cateva secunde creezi impresia ca ai totul?
E totul in inconstient, nu te intereseaza de nimic, iar apoi iti dai seama ca lucrurile nu merg niciodata asa cum vrei. De ce? Pentru ca uneori traiesti doar pentru tine, fara sa-ti dai seama ca in orice moment, cu orice cuvant poti face rau.
Stii cum te simti atunci cand stii ca fericirea ta aduce nefericirea mea?
Nu stii.
It's fine. Yes it is.
Thursday, December 07, 2006
Sunday, November 26, 2006
Saturday, October 28, 2006
Privesc in gol, timpul se scurge usor si ma simt de parca as astepta sa mi se intample ceva. Astazi am sa dorm si am sa tac. Astazi am sa rad nemotivata desi stiu, nu o sa se intample iarasi nimic. Ma apasa aerul rece si imi caut indiferenta cana cu ceai. Nu e. Ma conformez si imi aduc privirea in acelasi stadiu bezmetic. Azi m-am plictisit iar de acelasi decor. Nu mai vad nimic la fel si totusi nimic nu-i nou. Cred ca de vina sunt eu, asa cum se intampla de fiecare data.
Acum imi e iarasi dor de o mie de lucruri pe care nu le mai pot avea. Azi imi e iarasi dor sa fi copil, copilul tau cu lacrimi in ochi.
Friday, October 20, 2006
Te uiti rar si pierdut in ochii mei. Imi spui aceleasi cuvinte pe care nu le repeti decat atunci cand ti-e frica sa-mi spui ceva. Iti simt teama in cuvinte. Vorbesti incet si raspicat, ca si cum ai vrea sa pastrezi o anumita distanta intre cuvinte, vrei sa opresti timpul doar putin.
Vreau sa te ascult.
Stiu ce simti, mi-e teama sa aud ce crezi, dar te ascult.
Vreau sa ascult mai departe de cuvintele tale timide, dar nu reusesc asa ca imi pastrez gandurile tot pentru mine. De ce? Nu mai am incredere in tine. Nu vrei sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui ce vreau sa aud, cuvintele alea reci de care ti-e teama.
Plangi cuvintele, arde-ti teama. Spune-mi.
Stai si asculti pentru a mia oara. Tine minte tot ce vezi si invata sa ma crezi. Atat.
Nu vrei sa ma asculti. Crezi ca te-as putea schimba. Cine sunt eu? Nimeni pentru tine, nu vreau sa te schimb, vreau sa stii. E mult? Iti cer prea mult. Iarta-ma.
Te privesc adanc. Esti rece si indiferent. Taci si oftezi. Ai renuntat la ideea ca si cuvintele pot fi sincere.
Stii de cate ori am vrut sa te intreb cine esti? Mi-a fost teama ca nu o sa-mi intelegi intrebarea si am tacut. Inca tac, desi vreau sa stiu.
Urlu in infinitu gandirii mele, desi stiu ca nu ma auzi, imi esti ecou. Acolo. Acolo unde nu poti ajunge. Stii?
Iar imi e teama de adevar dar il cer. Nu sunt pregatitat, dar il vreau.
De fiecare data cand vine vorba de tine, imi amintesc ca vreau sa scriu cuvintele ce-mi trec aleatoriu prin minte. apa. aer. sange. si corpuri nedefinite, desene ale mintii mele.
Ma imiedic mereu de gandurile tale. Le ascunzi, ti-e frica de ele.
Nu ma pierde, nu ma strange, nu-mi da drumul, nu ma atinge. Nu te mai cunosc, nu mai stiu cine esti si nici ce mai vreau.
Nu o sa mai astept sa-mi zici. Esti liber sa uiti de mine. Poti sa ma ineci intr-un pahar cu apa sau sa ma inchizi intr-un dulap vechi. O sa invat sa te inteleg. Te iert, nu o sa mai simt.
Inca te mai caut prin vise uneori, poate te-ai pierdut sau poate ai gresit drumul. Iti caut umbra in geam si dorul trist pleaca spre tine. Imi cade umeda privire si oftez si eu adanc. Stii de ce? Nu te mai gasesc si ma sperie golul pe care il simt.
Unde esti?
Te pierd incet. Te pierd.
De ce imi spui ca nu-ti pasa? E jocul cuvintelor.
Ironic, ma gandesc ca nu m-ai uitat atat de usor. Stiu ca te-am lasat sa te joci cu mine, am crezut ca ma pot juca si eu.
Si te intreb. M-ai uitat? Acum astept sa ne jucam jocul cuvintelor. Castigi?
“ Te iubesc. “
De ce ai ascuns cuvinte calde in priviri si zambete reci? Mi-e teama de tine acum.
Te joci?
Sunday, September 24, 2006
Si iti spun ca . . .
Au fost zile in care fara tine nu puteam sa stau, dupa cateva luni ai fost doar un motiv in plus sa beau. Acum ma doare ca am crezut odata in tine, ca orice indragostit vrajit, ce crede in destine.
Dar zilele trec. La fel si visele.
Iar intre noi? Au ramas doar amintrile.
Dar stii? Roata s-a intors asa cum se intoarce mereu. Acum pentru mine-i simplu, pentru tine-i mai greu.
Rupi o poza cu mine in care ironic zambesc. In schimb, nici o lege nu poate sa ma lege ca nu te mai iubesc. Ai format oceane de lacrimi plangand atatea nopti, dar ai trecut peste caci eu te-am invatat sa inoti.
Vocea ta nu ma mai atinge de mult, e aceeasi placa veche pe care m-am plictisit sa o ascult. Iti spun adio, te-am pupat. Acum rad, nu mai suspin ca ai vrut sa ma otravesti si acum te inneci in propriul venin.
Sunt doar amintiri, nu mai sunt cum eram, timpul inainte nu mai poti sa il dai. Iti amintesti de trecut, iti amintesti mereu, cine a fost cu tine cand a fost mai greu? Chiar de vrei sa uiti, iti vei aminti, unii te-au uitat, tu nu ii poti uita.
Doar tu mai privesti in urma ta.
Tuesday, August 29, 2006
Si ea . . .
S-a trezit inca o data plangand fara sa vrea.
Thursday, August 24, 2006
Saturday, August 19, 2006
Am o viata dezordonata si sentimentele la fel. Si ce? Deranjeaza pe cineva ? Nu. Poate nu sunt singura. Cu siguranta nu sunt singura.
Vreau sa visez si visez.
Vreau sa zambesc si zambesc.
Vreau sa rad si rad.
Pentru ce sau pentru cine? Nu stiu si nici nu ma mai intereseaza. Nu e problema mea.
Si nu o sa te mai ascult si nu o sa-ti mai raspund si nu o sa te mai aud si nu o sa te mai vad. Simt cum ma mint. Credeam ca stiu ce simt, da nu pot sa ma hotarasc. Stiu ca vreau sa fiu iar la fel si mai stiu ca nu vreau sa te uit si nu vreau nici sa mai stai. E tot o minciuna, mai bine sa tac. Vreau sa ma opresc si sa gandesc. Nu mai vreau sa raman doar eu cu mine. Ma amagesc. Si mai am inca multe dorinte si nu mai stiu nici ce e important. Zambesc absurd uitandu-ma la soare stiu. Si nu vreau sa-ti mai spun caci vreau sa devii confuz. Ma simt iar nefericita. Nu, plecase zambetul pentru o secunda. Zambesc. Zambesc. Zambesc. Pot sa zambesc .
Si . . .
. . . m-am hotarat. De maine ma mut pe alt nor.
Friday, August 18, 2006
Tuesday, August 15, 2006
Monday, August 14, 2006
Sunday, February 05, 2006
Ea se comporta ca un copil, n-ar fi conceput niciodata sa fie altfel.. De fiecare data cand el era trist, ea zambea si incerca sa ii aduca si lui zambetul pe buze, necunoscandu-i adevaratele motive pentru care se poarta asa. Nu s-ar fii gandit niciodata la el, mai mult ca la un amic. Nu concepea ca el sa se uite macar la ea.
- Ce insemn eu pentru tine? si-ar fi dorit de atatea ori sa o intrebe asta si niciodata nu reusea sa isi faca curaj, iar acum stia ca nu mai avea ce sa piarda. Era ea, sau nimic.
Putin surprinsa de intrebare, ea i-a raspuns iritata. Raspunsul ei nu putea sa insemne decat dezamagire. Stia ca ea, persoana la care el tinea cel mai mult, nu intelegea asta. Stia ca ea nu l-ar privi niciodata astfel decat ca pe un simplu prieten care are nevoie de umarul ei. Ce sens mai avea sa ii spuna ca o iubeste? Ce sens mai are sa continuie povestea, si sa o faca pe ea sa se simta prost? Lucrurile erau clare pentru el, dar nu si pentru ea. El nu a crezut niciodata in povesti cu final fericit iar pentru el situatia a avut acelasi final, unul trist. Si-ar fi dorit ca si pentru ea sa fie totul la fel de simplu de inteles. Ar fi vrut sa o invete sa se fereasca de prea multe sperante si vise in viata, nu vroia sa o vada dezamagita.
Si pentru prima data in prietenia lor, acum ea era cea care plangea. Era doar un copil, cum poate ea sa inteleaga ce e dragostea? Cum poate ea sa inteleaga ca viata nu e asa cum o vede ea?
Gresea, stia asta, dar nu intelegea insa cum.
Dar el isi ascundea sentimentele, vroia sa para tare, incerca sa o faca sa zambeasca, sa fie din nou asa cum o cunostea el. Ea simtea cum totul se naruia, credea ca nimic nu o va mai face sa zambeasca din nou. Isi pierduse cea mai importanta fiinta din viata ei iar motivele ii erau inca necunoscute.
El, stia ca tot ce a incercat a fost sa o faca fericita, simtea cum moare incet doar pentru ca o vedea trista. Isi dorea sa o lase in pace, credea ca ea asta isi doreste. Cum putea sa isi doreasca altceva daca de cand aparuse in viata ei adusese cu el numai tristete.
Numai ea stia ca decizia lui o surpindea, el se implica prea mult si niciodata nu reusise sa afle de ce el ii acorda atata incredere.
Si pentru el raspunsul era unul necunoscut, ar fi vrut sa ii spuna ca o iubeste insa nu vroia sa o raneasca mai tare decat o facuse deja. Tot ce i-a spus a fost ca si-ar dori doar sa o tina strans in brate si sa nu-I mai dea drumul niciodata. Rece, ea i-a raspuns ca nimic nu ar mai face-o fericita acum. Dezamagit din nou de comportamentul sau, crezand ca tot ceea ce ii spune le distruge din ce in ce mai intens prietenia, baiatul isi facea reprosuri. Nici macar sa ii readuca zambetul pe care el il furase nu mai putea acum. Cuvintele sale pareau acum definitive. I-a spus inca o data ca va fi mereu aproape de ea sa o protejeze si a rugat-o sa se fereasca de persoanele care nu stiu sa o aprecieze la adevarata valoare. A plecat.
Prima noapte inconjurata de lacrimi reci din viata ei parea ca nu se mai termina. El nu reusea sa se gandeasca la nimic altceva decat la ea.
Ea insasi era dezamagita de comportamentul ei, si desi nu intelegea de ce face asta isi cere scuze. Insa, tot ce a reusit sa primeasca din partea lui a fost un raspuns respingator. I-a cerut sa uite pur si simplu de el, ca si cum n-ar fi existat, ca si cum ar fi fost doar produsul imaginatiei ei bolnave. Era cel mai bine pentru ea. Vroia sa o uite, stia insa ca ii va fi greu. Cu atat mai mult ii era greu acum sa plece pur si simplu. Avea sa plece, pur si simplu. Sa o paraseasca. Stia insa ca pentru el e cel mai bine.
Numai ea intelegea ca lucrurile erau atat de simple, iar el le complica. Nu stia ce vroia de la viata.
- Vreau …uhhhm … vreau sa fiu cu tine …
Increderea in el se naruise deodata. Nici ea nu mai stia de ce. El insa nu avea nimic mai sincer in viata decat sentimentele pentru ea. Tot ce o mai putea convinge acum putea fi probabil doar un juramant. I-a jurat ca o iubeste cum nu a mai iubit pe nimeni niciodata.
- Tu? Nu stii ce inseamna sa iubesti.
Credea ca nimeni nu il cunoaste mai bine decat ea. Avea incredere oarba in ceea ce ii spusese. Nu se considera indeajuns de bun pentru ea si nici pentru nimeni altcineva. Cum sa zambeasca dupa cuvinte atat de grele?
Cu fiecare moment ce trecea ea isi pierdea increderea in faptele sale. Stia ca se purtase immoral cu el. Ii mai ramasese speranta. Speranta ca el nu va pleca sau ca cel putin nu o va lasa aici singura. Speranta ca el va reusi sa o ierte. Ii cerea insa cu siguranta mult prea mult. Nici de sentimentele lui nu mai era sigura. Daca o iubea cu adevarat? Daca il judeca mult prea aspru? Nu, nu vroia sa creada ca tocmai ea ar fi putut sa greseasca atat de mult.
El a dat uitarii tot ce s-a intamplat intre ei. Nimic nu mai conta, pana la urma el avea sa plece. Vroia sa pastreze aceasi amintire frumoasa a ei. Stia ca intotdeauna l-a iritat comportamentul ei rece fata de lacrimile sale, insa acum ar fi dat absolute orice pentru a o vedea din nou zambind.
In ipocrizia ei, si in dorinta de a face lucrurile asa cum trebuie, ea i-a spus ca nu stie daca va mai zambi vreodata. Se gandea poate numai la ea. Nu stia cat de tare il raneste, stia totusi ca numai cuvintele il pot face sa se simta ranit, iubit, slab, inutil, bun si rau.
O iubea si simtea cum nu ii poate comanda inimii sa inceteze.
Inca o data ea si-a aratat neincrederea fata de el. Inca o data cuvintele ii erau reci. L-a intrebat de ce tinea la ea, de ce tocmai la ea cand poate avea absolute orice fata isi doreste. Parea ca se simte superioara lui, insa se considera cu mult inferioara. Nu credea ca un baiat atat de special ar putea sa o iubeasca. Nu pe ea. Nu i-ar fi spus atat de sincer. Pentru ea parea doar o gluma. El si-ar fi dorit sa primeasca din partea ei macar o samanta din dragostea care ii crestea cu lacrimi in inima. Stia ca ar fi putut avea orice alta fata, stia, insa nu vroia pe nimeni altcineva. “ Poate vreodata o sa fim impreuna . . . Te iubesc ! “.
Gandul lui nu se despartea nici o clipa de imaginea ei. O iubea . . . de ce era atat de greu pentru ea sa inteleaga ?
Cu timpul sentimele ei deveneau din ce in ce mai neclare, era confuza ar fi vrut sa nege in continuare. Nu mai reusea insa. Se indragostea de el? Nici ea nu stia. Nu a cunoscut niciodata dragostea. Nici nu stia ce inseamna de fapt. Nu vroia insa sa recunoasca asta in fata lui. Nu vroia sa para slaba, a fost mereu puternica. A fost mereu o fire fericita. De ce ar inceta tocmai acum? Nu, nu din cauza lui. Intotdeauna l-a condamnat pentru depresia in care traia. Nu credea ca e indeajuns de bun pentru ea incat sa aiba incredere in el. I-a fost insa intotdeauna cea mai importanta fiinta. Mereu l-a iubit dar nu asa cum ar fi vrut el. Ii era prieten si confident, frate si tot ce mai putea fi. Era singurul care o proteja. Sentimenetele ei acum erau insa cu totul altele. Plangea din nou. Era ziua ei si tot ce primise spiritual au fost lacrimi. Se simtea inchisa intr-un balon de sentimente. Il iubea, insa nu stia ce inseamna asta. Nu vroia sa recunoasca , nici macar ea nu era sigura ca e asa.
Iar el, putea sa isi dea seama singur ca si ea il iubea. Nu vroia insa sa o intrebe asta. O cunostea. Stia ca nu ar fi recunoscut, era mult prea orgolioasa, nu credea in dragoste. Nu acum. A intrebat-o ce vrea de la el iar raspunsul ei a fost unul cat se poate de sec: nimic. Parea ca roata continua sa se invarte asa cum facea dintotdeauna insa era clar ca nu va mai urma nimic. Legatura dintre ei devenise din ce in ce mai fragila. Stia ca un alt raspuns ar fi putut schimba totul. Era hotarat sa renunte la tot doar pentru ea. Era hotarat sa ramana cu ea doar in schimbul unui raspuns. Nu vroia insa sa ii spuna asta, nu vroia nici el sa para slab din cauza sentimentelor. O iubea insa nu mai era atat de sigur ca merita sa-si joace viata doar din cauza unui moft de al ei.
Stiind cat e de hotarat sa plece, ea nu vroia sa incerce s ail opreasca. Nu era convinsa ca ar fi facut ceva pentru ea. Continua sa nu aibe incredere in sentimentele lui. Ii parea insa rau ca ii spusese totul atat de rece. Nu stia daca il iubeste. Vroia sa stie daca un raspuns chiar ar fi schimbat situatia in vreun fel. El insa nu vroia sa continue. De ce sa o mai raneasca? Nimic nu mai merita. El cu inima sfasiata i-a intors cuvintele. Pentru prima data s-a purtat si el rece. Nu mai cunostea nici un fel de obligatie fata de ea. De ce sa ii mai raspunda? Ea fusese destul de concreta. Nu mai vroia nimic de la el. Nimic insemna pentru el sa renunte si la prietenie. Isi cunostea fortele, dar nu vroia sa o uite. Vroia doar sa ia totul de la inceput. O iubea prea mult. Ea era insa hotarata sa il uite. Nu stia cine, dar stia ca unul din ei nu merita sa aibe parte de o astfel de relatie. El se stia vinovat pentru sentimentele fetei. Simtea cum i se naruie cerul doar din cauza sentimentelor. Nu ar fi trebuit sa ii spuna ceea ce simte. Credea ca asa era mult mai bine pentru ea .
El ar fi putut sa plece pur si simplu stia ca ea ar fi inteles. Cel putin s-ar fi obisnuit cu ideea.
Acum insa ea i-a cerut sa o uite. Si-a recunoscut sentimentele, insa era mult prea tarziu pentru cei doi. Crezand inca o data ca totul se termina, baiatul i-a marturisit ca o iubeste cu adevarat si ca niciodata nu va inceta sa faca asta. Stia ca nu era perfect si continua sa aibe incredere in sentimentele fetei. Viata ei parea alcatuita doar din lacrimi. Isi regreta fiecare miscare, fiecare cuvant, fiecare sentiment. Totul se intamplase doar din vina ei. Acum ar fi putut lua totul de la inceput. Insa era prea tarziu. Il ranise prea mult iar el nu mai avea de ales. Plecarea sa era un fapt implinit. Intr-o saptamana totul avea sa se incheie. Nu incepuse parca niciodata, insa acum se termina. Cuvintele ei nu au incetat niciodata sa fie reci. Nu se putea comporta altfel in fata lui. Nu stia de ce, totul ii era neclar. Ultimele sale cuvinte au fost unele de repros. Il considera vinovat, credea ca a dezamagit-o. Considera inca o data ca el era vinovat pentru tot ceea ce simtise vreodata mai profund. Nu mai stia daca ceea ce face e bines au nu, nu il mai interesa.
Toti prietenii lui auzisera de ea. Era fata visurilor lui si nimic nu i-ar fii schimbat parerea. Din cauza ei a incercat sa se sinucida, insa faptele sale au esuat.
De fiecare data cand ii auzea numele, ea simtea cum inima ii bate mai incet, nu si-l putea scoate din minte iar plecarea lui era cat se poate de aproape. Nu mai era nimic de facut. Tentativa lui de sinucidere i-a adus ei poate pentru o clipa zambetul pe buze. El nu mai avea sa plece. Inima i se slabise exagerat de mult iar familia sa nu ar fi vrut sa ii riste viata. Povestea avea insa sa se termine. Trecuse totul prin prea multe situatii. Nu isi mai avea rostul nimic pentru ei. Fata ar fi uitat totul doar pentru a ramane impreuna.
El insa nu. Nu vroia sa mai uite. Suferise prea mult ca sa mai invete sa o iubeasca din nou ca la inceput. Stia ca o sa sufere in continuare pentru ea, dar stia ca nu era ea cea care ii merita dragostea.
This is a message from me to you, inspired by what we felt.