Saturday, May 17, 2008
Ne spunem ca lucrurile in viata sunt simple si ca viata e frumoasa. In schimb are un singur defect, acela ca se lasa complicata de noi.
Noi, cei dornici sa avem mereu ceva de spus, o decizie greu de luat, o alegere, orice.
De atatea ori ni se pune in fata o problema atat de simpla la care ne gandim ore intregi, doar pentru ca nu facem altceva decat sa cautam o solutie cat mai complicata. Uitam sa privim sub nasul nostru si sa realizam cat de simplu se rezolva totul. Sau, mai grav decat atat, gasim o solutie careia nu ii dam importanta. De ce? Pentru ca e prea simpla, noi cautam ceva cu mult mai complex.
Se spune ca suntem cei care compunem viata doar ca o facem din lucruri absurde. Cautam sa avem mereu dreptate, fara sa ne mai uitam la cel din fata noastra, fara sa mai incercam sa-l intelegem. Nu ne mai urmarim telurile in viata si chiar daca nu avem dreptate ne sustinem cu ardoare parerile. Nu ne mai intereseaza cat sau cum ranim, de ce sau daca merita.
De ce nu putem face lucruri pentru noi neinsemnate dar care pentru altcineva inseamna atat de mult?
Devenim incetul cu incetul, marionetele proprilor noastre vieti, da, noi.
Tuesday, April 01, 2008
Mmm, si spune-mi tu, nu ti-ai dorit niciodata sa fii o tableta de ciocolata?
Sa te ascunzi in frigider si sa te lase toti uitata acolo. Sa bucuri un copil atunci cand apari, sa poti sa te imparti si sa fii alaturi de cati oameni dragi vrei. Sa dispari si apoi sa apari iar cand cineva are nevoie de tine. Sa iti aleaga altcineva destinul, sa nu depinda nimic de tine.
Ce simplu ar fi sa fim doar niste tablete de ciocolata in staniol.
Wednesday, March 12, 2008
Si vad acum in ea tot ce vedeam pana acum in mine, pentru ca retraiesc totul, de data asta cu ochii pe care ne vedeau pe noi ceilalti. Si va vad pe voi prin ochii ei. Iar tu esti la fel, nu s-a schimbat nimic.
Poate pentru ca nu mi-a fost dat sa vad situatia in care traiam. Poate pentru ca erai prea orbit de orgoliu incat sa vezi ca nu-s cu nimic superioara celor ce vor urma. Poate pentru ca acum toti cred ca sunteti facuti unul pentru celalalt. Si poate pentru ca chiar asa e. Poate acum sunt eu prea oarba sa vad. Poate pentru ca am formulat prea multe vise si iluzii in tine. Si va revad acum din prima zi, cum a schimbat lucrurile. Si o sa iti spun si ca stiu ce urmeaza.
As putea sa stiu si ce ii spui si ce gandesti. As putea sa stiu si ce mi-ai spune mie daca te-as intreba. As putea sa stiu si ca ai nega si mi-ai spune ca-s absurda.
Si iti spun, nu sunt cu nimic mai absurda decat esti tu.
Si nu pentru ca e intotdeauna la fel cu toate, ci pentru ca eu am vrut sa traiesc o cu totul alta poveste. Iar acum se repeta. Cu tine. Cu tine si cu ea.
Si te aud ca prin vis cum ii spui “te iubesc”.
Sunday, February 10, 2008
Se spune ca intotdeauna cele mai frumoase amintiri, sunt cele de inceput. Atunci cand te nasti, e primul zambet, primul chicot de bucurie. Si toti se multumesc cu putin.
Primul "mama" pe care il spui, primul "papa", primul cuvant, aduce bucuria tuturor celor din jurul tau. Ai vorbit. A fost primul tau cuvant.
Apoi pretentile cresc. Ti se cere sa stai pentru prima oara pe picioarele tale. Sa faci primul pas.
Si uite-te cum esti pentru prima oara in viata ta, independent. Vorbesti, iti poti exprima dorintele. Si mergi, daca nu iti convine ceva intorci spatele si pleci.
Ajungi la gradinita, intalnestii primii tai colegi si apoi printr-o intamplare necunoscuta tie, iti faci primul prieten, pe care evident nu ai curaj sa il tii de mana. Esti mica.
Primul pupic pe obraz, spune-mi il vei uita?
In scoala, pretentile cresc. Ai devenit mare, si vrei sa faci lucruri pe care numai oamenii mari le fac. Doar ca nu stii cu ce sa incepi.
Mergi pentru prima oara in locuri pe care nu le-ai mai vazut niciodata si ti se intiparesc in minte.
Cunosti primii oameni pe care ii vei numi prieteni adevarati, dar observi in scurt timp ca dispar, se sterg din viata ta. Ai primele dezamagiri.
Pentru prima oara tii un baiat de mana si crezi ca esti pentru prima oara indragostit, nu stii ce e dragostea, nici cei din jurul tau nu stiu, asa ca asta nu va deranja pe nimeni.
Treci apoi prin prima ta despartire, careia ii acorzi mai multa importanta decat ar trebui.
Primul pupic in apropierea buzele, primul sarut, nu o sa-l uiti indiferent cat de prost si de stangaci ar fi fost. Iti troneaza de acum viata, pentru ca intotdeauna ti-ai dori sa mai traiesti inca o data emotile.
Prima oara cand vezi marea iti aduce cele mai placute si mai linistitoare sentimente. Te astepti sa vezi ceva divin.
Mergi pentru prima oara la un concert, de care profiti din plin. E prima oara.
Incepi sa ai preferinte muzicale. Pentru prima oara adori o melodie, un film. Ceva ce tine doar de gusturile tale.
Primesti primul tau telefon mobil, pe care ti-l doreai atat de tare. Acum te poti lauda prietenilor tai.
Timpul trece, iar placerea vietii consta in descoperirea unor lucruri pentru prima oara. Un zambet, un cuvant, un sarut, un concert, o melodie, o reactie. Orice, cele mai frumoase amintiri.
Tuesday, February 05, 2008
Tuesday, January 22, 2008
I know what you're thinking, and no, I don't need your reasons. You don't care and you never did.
Poate pentru ca unele lucruri nu se vor schimba niciodata, nici nu isi au rostul.
Poate pentru ca tu nu te vei schimba niciodata, dar o faci temporar atunci cand te simti vinovat.
Poate pentru ca gandurile tale au mereu 2 etape, si treci obsesiv din una in alta.
Chiar daca nu ma crezi,
Pur si simplu se intampla, si se intampla pentru ca noi o dorim inconstient.
Oh, yes. It's true.
Thursday, December 27, 2007
Ai da din nou timpul inapoi, ai schimba ce nu ti-a placut prima oara si ai vedea varianta a doua a filmului.
Poate ar fi mai simplu asa, poate ar fi usor. Si ti se pare ca timpul trece prea repede pe langa tine, nu te lasa sa vezi fericirea, nu iti da timp sa realizezi ce e cu adevarat important. Doar ca ea e acolo, e acolo mereu, chiar daca nu o vezi pe video.
Si pentru ca te-am gasit acum, nu am sa te las sa pleci.
Si nu concep ca se poate altfel, si da, te iubesc! Te iubesc, mai mult decat un fulg de zapada, in plina vara.
Wednesday, December 05, 2007
Cand erai mic, iti doreai mereu ceva, o jucarie, o ciocolata, ceva, erai un copil. Pe masura ce cresti, cresc si pretentile, iti doresti un telefon performant, un aparat, ceva tipic adolescentei. Ajungi adult, deja iti doresti ceva mai maret, o masina, un apartament. Care e consecinta? O data cu tine, cresc si pretentile, scad multumirile. Atunci cand esti mic, nu poti avea intotdeauna ceea ce iti doresti si ti se spune inca o data : mami, nu se poate.
Si ajungi in momentul in care realizezi ca viata nu-i mai mult decat o ambitie, de a avea ceea ce iti doresti. Si cand ai ce iti doresti, realizezi ca nu ai nimic.
Ea a fost mereu un copil si unele lucruri nu se vor schimba niciodata.
Sunday, December 02, 2007
Saturday, December 01, 2007
Ii spune ca se simtea vinovat, ca trebuia sa ii marturiseasca, credea ca asa va fi mai bine pentru amandoi. Stie ca in ochii lui i se citeste teama si in acelasi timp indiferenta, dar nu pare a-l afecta. Este tacut, probabil e pregatit pentru orice. Isi fratamanta buzele, iar in mana stanga tinea o tigare stinsa. Din principiu nu vroia sa o aprinda in fata ei, nu se simtea in masura sa faca orice altceva ce ei i-ar fi displacut. Inima ii batea in ritm alert, iar palmele ii transpirau ca unui copil, aflat in fata primei sale prietene. Iar ea stie si de ce, il intelege desi nu stie cum a putut sa se intample asa. Stie cu siguranta ce gandeste acum, stia si inainte, o simtea in felul in care se poarta, dar se bucura la gandul ca nu-l cunoaste atat de bine.
Cu el totul incepuse altfel si se termina asa cum incepuse : altfel. Totul se facea altfel cu el, gresise, si cel mai rau durea sinceritatea. Cu ochii goi, il privea, stia cat e de egoista ca gandeste asa dar si-ar fi dorit sa stie de ce n-a mintit-o in continuare.
O jumatate goala de pat si multe povesti de spus. Puterea de a-l mai privi in ochi, chiar si cu ura pe care o ai fata de o persoana care distruge ce ai tu mai bun. A ramas doar cu rusinea fata de ea insasi, ca a avut incredere in persoana cea mai nepotrivita.
Tu. Dormi vinovat.
Tuesday, November 20, 2007
Ma plictiseste ca n-am invatat inca sa traim.
Friday, October 19, 2007
Ne temem de oameni, ne dorim ca toti ceilalti sa fie sinceri cu noi pentru a nu ramane singuri, iar in graba noastra uitam sa realizam ca singura consecinta e ca nici noi nu suntem sinceri in definitiv. Intr-o prietenie nu esti iubit niciodata pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce lasi pe ceilalti sa creada si sa vada in tine. Iti sta si tie in fire sa faci acelasi lucru celorlalti, asa suntem noi.
Vine momentul in care crezi ca gasesti o persoana in care te poti increde cu totul, cu pareri, cu opinii, cu sentimente, vise, dorinte, tot ceea ce tine de un om. Iti creezi apoi rutina, de a spune totul, fara ocolisuri, de a spune orice detaliu, acelui prieten ca si cum ti-ai povesti tie insusi, ca si cum ti-ai cere tie un sfat, pentru ca ai deja impresia ca sunteti una si aceeasi persoana. In definitive suntem cu toti oameni, avem atat calitati cat si defecte, iar in societatea noastra am fost educati sa valorificam mai mult defectele decat calitatile. Si ajungem in momentul in care, fiecare din noi si-ar dori sa se schimbe, si te intrebi care ar fi consecintele. Probabil prietenii n-ar intelege, nu s-ar opri din cursul vietii lor pentru a se pune o clipa in locul tau.
Se spune ca o astfel de prietenie se bazeaza pe dragoste, iar dragostea nu reprezinta altceva decat puterea de a-l intelege pe celalalt atunci cand greseste. A fi un prieten adevarat inseamna a nu-I incalca libertatea celuilalt, a nu-l judeca doar din punctul tau de vedere. Dar mai presus de toate, prieten iti este acela care nu te cunoaste pe deplin, pentru ca oamenii nu sunt dispusi sa ierte intotdeauna, iar prietenii sunt secvente trecatoare ale vietii. Cel mai pretios lucru pe care il ai si pe care il poti valorifica peste ani este acela de a fi tu insuti mereu, aproape de oricine are nevoie de tine, fara a cere insa acelasi lucru de la ceilalti.
Sunday, September 23, 2007
Unde’s frate valorile noastre morale?
Am devenit cu totii exact ceea ce nu ne doream sa ajungem. O inghesuiala de minti care fac totul de suprafata. Ne inghesuim sa parem speciali, sa iesim din normal, fara sa ne dam seama ca am cazut in penibil. Am ajuns sa ne oglindim in cei din jurul nostru, in viteza noastra de a ne deosebi de ceilalti. Si uite cum intri in curtea liceului, si ii vezi pe toti cu o freza speciala de minimalist, si o nelipsita insigna cu emo sux.
De ce? De ce sa fim noi mai cu capul pe umeri, de ce sa avem noi propria noastra opinie si gandire? Daca anturajul nostru catalogheaza un grup de oameni ca fiind prosti, de ce sa ne lasam noi mai prejos?
Asculti minimal, chiar daca mai bine de jumatate din “minimalistii” liceului, au o manea-doua pe telefon.
Asculti punk, ca e bine sa pari tu mai diferit decat ceilalti, si ajungi acasa si incerci sa te obisnuiesti cu muzica ta 'preferata' pe care doar tu stii ca o consideri zgomot, nimic altceva,'pentru ca nu iti transmite nimic, dar nu ai putea sa recunosti asa ceva in fata prietenilor.
Cand esti intrebat daca cunosti o melodia, trantesti un ‘da’. N-ai vrea sa te faci de ras nu?
E la moda sa n-ai nici un fel de personalitate, sa faci ceea ce ai auzit ca e frumos, sa mergi in locuri cu oameni cool. Sa te imbraci de la zara,vans,adio,converse, eventual skate shoes si o geanta eastpak, doar asa sa dea bine la imagine, iar daca nu ai buline,patratzele esti depasit de moda, si esti aratat cu degetul.
Daca iti mai faci si o rubrica undeva pe haifaiv cu I love si I hate e inca si mai frumos.
E adevarat, toate astea, au farmecul lor, atunci cand ramane si ceva special in idee, nu cand scrii ceva, postezi o poza si o mai gasesti pe inca 3 profiluri, iar cand intrebi de ce, ti se spune ca 'credeam ca e luata de pe net poza, nu stiam ca e a ta'.
Cu totii suntem liberi sa facem ce vrem, sa ne imbracam in ce ne place, sa ne spunem opinile, fara sa o facem doar ca sa aratam celorlalti ca suntem ca ei si fara teama ca vom fi criticati pentru felul in care gandim. Si cu noi cum ramane?
Sunday, September 02, 2007
Saturday, September 01, 2007
E devreme, dimineata.
Si ea …
Astepta de cateva ore zorii zilei, inca de noaptea, cand se gandea la orice ii trecea prin minte, doar sperand ca va reusi sa adoarma.
Iar acum,
Se ridica cu greu din pat, sperand iar sa nu ploua,
Dar e toamna. Si ploua.
Iar tu, stai si asculti aceeasi poveste pentru a mia oara. Stii ca asa esti si tu, si zambesti rautacios, in agonia ta de bucuri de nefericirea ei, te bucuri ca nu esti singur.
Lumea in care traiesc se inchide si viseaza. Ma bucur teribil si zambesc neincetat.
Saturday, July 14, 2007
Acolo unde soarele nu apune niciodata, iar vantul se opreste pentru a ne asculta,
Acolo unde nisipul ne mangaie pielea, iar marea ne sopteste un cantec de leagan,
Acolo unde secunda sta in loc, iar timpul are rabdare,
Acolo unde visezi cu mine si noapte si zi,
Acolo unde totul pare tacut, iar luna ne spune povesti,
Acolo unde esti si tu,
Acolo vreau sa raman.
A perfect person, a perfect you,
And yesterday becomes today, and today becomes forever.
Well I may be dreaming but til I wake… Can we make this dream last forever?
Saturday, June 16, 2007
Cu tine vreau sa rad,
Cu tine vreau sa tac,
Cu tine vreau sa pierd,
Cu tine.
Cu tine vreau tot.
Iar ea il stranse in brate intens, pentru toate momentele in care si-ar fi dorit sa o faca. Pentru orele in care l-ar strange in brate iar cunvintele cantecului ar povesti o intamplare care ar fi intamplarea lor.
Pentru ca asa se intampla atunci cand crezi ca nu iti este dat sa traiesti o asemenea poveste. Si inima ei bate, de parca ar vrea sa-i sara din piept iar el o strange in brate si lumea se invarte in jurul lor.
And here I am, living in a fairytale, cause I don't mind, I don't care as long as you're here. :X
Monday, May 28, 2007
Iar eu, eu iti vorbesc, si imi vorbesti, si adormim frumos spunandu-ne povesti. Iar de acum, am sa cred in basme cu printi si printese.
And then I will definitely stop the world and melt with you.
Sunday, May 27, 2007
Expresia ei, palida si vulnerabila, il fermeca atat de tare incat isi pierduse si cele mai apropiate idei.
… si taceau. Pentru prima data, dupa mult timp, faceau asta impreuna.
El stia insa ca nici tacerea nu le va aduce nimic bun, dar refuza totusi sa-si ridice privirea si sa ii vorbeasca.
Un gand comun le nelinistea simturile, insa nici unul nu avea curajul sa sparga tacerea.
Ea … se simtea vinovata, ii era teama si asta era tot ce simtea acum.
El … isi dorea sa nu mai simta nimic, sa uite pur si simplu si de ea, si de el, si de ei doi, impreuna.
- Ai crezut vreodata in mine?
Intrebarea ei, il nelinistea, nu ii vedea rostul, nu intelegea de ce il intreaba asta acum, cand problema lor nu tinea de incredere.
El i-a abandonat privirea si a plecat, apropiindu-se de fereastra …
Atunci ea zambi. I se spulberau toate indoielile.
- De ce razi?
- Imi eviti privirea.
Intr-adevar, obosise sa simta, ochii i se stingeau si nu mai vroia sa o asculte. Nu mai avea sperante, nu exista nimic care sa-i aduca fericirea deplina, iar gandurile sale deveneau murdare. El insusi se simtea murdar, trecea printr-un moment de pierdere de sine, isi constientiza dinadins moartea.
Ea, se simtea din nou vinovata. Vroia sa planga, fara sa-si reproseze nimic, sa rada, uitand ca a plans.
In cele din urma se asterne din nou aceeasi liniste apasatoare intrerupta doar de zgomotul masinilor.
- Am obosit si nu mai vreau. Atat. Sunt atatea intrebari ce imi stau in gand, sunt atatea lucruri pe care vreau sa ti le spun, si nu pot. M-am intrebat si continui sa ma mai intreb, pana sa inteleg de ce de fiecare data se intampla la fel. Cand vei intelege, iti promit am sa uit de tot si o sa o iau de la capat.
Vocea lui era foarte trista si se stingea intr-un ecou.
Abia acum incepea sa descopere cine e el de fapt. Cuvintele lui insemnau totul si nimic. Ea, nu stia daca sa creada ce ii venea mai usor, sau daca sa caute sensuri complexe ale cuvintelor lui.
Totul in jur era stins, un tablou pe care unul din ei, oricare, doar daca ar fi vrut l-ar fi putut schimba.
Sta acum indurerata si tace, desi ar fi avut atatea de spus.
Era evident, indiferenta ei il apasa, o simtea mai rece decat orice altceva.
- De ce taci? Nu ai sa-mi spui nimic? Te ascult.
Vocea lui blanda, de asta data a surprins-o. Incepea sa creada in sensul bun al cuvintelor lui, iar apoi un oftat lung si apasat ii dadea parca raspunsul la intrebare.
Era ocolit de ganduri, simtea ca nu mai poate sa respire. Pentru el nu mai exista decat acel decor si parerea sa de rau. Ii era frica sa nu fi fost prea dur cu ea si cel mai rau se temea ca daca ar privi-o acum, i-ar vedea chipul trist.
A parasit insa fereastra, apropiindu-se din nou de ea. De cateva ori s-a uitat numai la ea, iar apoi i-a strans mainile reci intre palmele sale. Vroia acum, din ce in ce mai mult sa intre in lumea ei si sa ii citeasca gandurile.
Privind-o, uita de el, vroia sa schimbe totul. In fata ei, se simtea inutil. Fara ea, isi vedea deja viata ca pe o mizerie
- Ai sa-mi spui ca aici se termina?
Nu parea rece, era chiar linistita. Avea incredere in el, stia ca nu aici vroia el sa ajunga si daca se insela, era dispusa sa ii mai ceara o sansa.
Ii parea rau ca o facuse sa creada asa ceva si totusi se bucura ca avea incredere in el. Ii trase inca o data mainile si mai aproape de el fara sa spuna insa nimic, se multumea sa o priveasca.
- Nu. Vreau sa-ti spun ca atata timp cat o sa ai incredere in mine si ai sa ma intelegi in felul tau, sunt dispus sa o iau de la capat, iar si iar.
Ea simtea ca nu mai poate suporta minciuni linistitoare. Ce rost avea sa o ia mereu de la capat, iar si iar?
Il privea, fara sa spuna ceva. Nu vroia atata libertate si incredere din partea lui. Se simtea independenta si ii era frica de asta. Isi trase mainile inapoi, lasandu-le cu o miscare jenata pe langa corp.
Miscarea ei il surprindea, ar fi crezut ca a spus tocmai ce vroia ea sa auda si nu reusea sa inteleaga de ce se comporta asa.
Pentru prima data, in viata ei simtea ca putea sa ia o decizie indiferent de consecinte. Vroia pur si simplu sa lase viata sa-si urmeze cursul si, indiferenta fata de el, se aseaza in fotoliu si se preface neatenta.
- Iarasi taci?
- De data asta am sa tac. Esti liber, liber sa faci ce vrei sau ce nu vrei.
- Nu inteleg, Ana. Unde vrei sa ajungi?
- Eu? Nicaieri, nu vezi? Sunt asa cum vrei tu sa fiu.
- Mi-e greu sa te vad asa indiferenta. Asta merit?
- Nu stiu ce meriti. Sunt asa cum cred de cuviinta.
Maini tremurande, plimbandu-se flamande. imagini reci si cadavre spirituale ii invadau lui gandurile si, mult prea ingrijorat in fata vorbelor ei, a plecat in speranta ca nu el a gresit …
Saturday, May 05, 2007
Stiu cum.
Stiu cum sa merg cu pasi reci si apasati, iti calc sufletul. Nu simti, nu stii cum. Crezi in mine, stiu ca ma crezi.
Credeam ca n-ai sa mai fi niciodata ce ai fost, ca nu o sa stiu niciodata cine esti. Acum stiu. Imi spui ca o faci pentru binele meu. De cand stii tu ce trebuie sa faci sa imi fie bine? De cand imi vrei tu mie fericirea?
Ai vrut sa renunti, ti-a fost usor. Asa e intotdeauna, alegem calea cea mai simpla, fara sa ne dam seama ca nu facem altceva decat sa complicam lucrurile.
Iar tu? Tu imi spui ca vrei sa o iei de la capat.
Iar eu? Eu cred ca nu mai exista nici un inceput si nici un capat. Nici n-a existat, a fost decat curpinsul, intriga noastra.
Iar acum?