Sunday, May 27, 2007
Expresia ei, palida si vulnerabila, il fermeca atat de tare incat isi pierduse si cele mai apropiate idei.
… si taceau. Pentru prima data, dupa mult timp, faceau asta impreuna.
El stia insa ca nici tacerea nu le va aduce nimic bun, dar refuza totusi sa-si ridice privirea si sa ii vorbeasca.
Un gand comun le nelinistea simturile, insa nici unul nu avea curajul sa sparga tacerea.
Ea … se simtea vinovata, ii era teama si asta era tot ce simtea acum.
El … isi dorea sa nu mai simta nimic, sa uite pur si simplu si de ea, si de el, si de ei doi, impreuna.
- Ai crezut vreodata in mine?
Intrebarea ei, il nelinistea, nu ii vedea rostul, nu intelegea de ce il intreaba asta acum, cand problema lor nu tinea de incredere.
El i-a abandonat privirea si a plecat, apropiindu-se de fereastra …
Atunci ea zambi. I se spulberau toate indoielile.
- De ce razi?
- Imi eviti privirea.
Intr-adevar, obosise sa simta, ochii i se stingeau si nu mai vroia sa o asculte. Nu mai avea sperante, nu exista nimic care sa-i aduca fericirea deplina, iar gandurile sale deveneau murdare. El insusi se simtea murdar, trecea printr-un moment de pierdere de sine, isi constientiza dinadins moartea.
Ea, se simtea din nou vinovata. Vroia sa planga, fara sa-si reproseze nimic, sa rada, uitand ca a plans.
In cele din urma se asterne din nou aceeasi liniste apasatoare intrerupta doar de zgomotul masinilor.
- Am obosit si nu mai vreau. Atat. Sunt atatea intrebari ce imi stau in gand, sunt atatea lucruri pe care vreau sa ti le spun, si nu pot. M-am intrebat si continui sa ma mai intreb, pana sa inteleg de ce de fiecare data se intampla la fel. Cand vei intelege, iti promit am sa uit de tot si o sa o iau de la capat.
Vocea lui era foarte trista si se stingea intr-un ecou.
Abia acum incepea sa descopere cine e el de fapt. Cuvintele lui insemnau totul si nimic. Ea, nu stia daca sa creada ce ii venea mai usor, sau daca sa caute sensuri complexe ale cuvintelor lui.
Totul in jur era stins, un tablou pe care unul din ei, oricare, doar daca ar fi vrut l-ar fi putut schimba.
Sta acum indurerata si tace, desi ar fi avut atatea de spus.
Era evident, indiferenta ei il apasa, o simtea mai rece decat orice altceva.
- De ce taci? Nu ai sa-mi spui nimic? Te ascult.
Vocea lui blanda, de asta data a surprins-o. Incepea sa creada in sensul bun al cuvintelor lui, iar apoi un oftat lung si apasat ii dadea parca raspunsul la intrebare.
Era ocolit de ganduri, simtea ca nu mai poate sa respire. Pentru el nu mai exista decat acel decor si parerea sa de rau. Ii era frica sa nu fi fost prea dur cu ea si cel mai rau se temea ca daca ar privi-o acum, i-ar vedea chipul trist.
A parasit insa fereastra, apropiindu-se din nou de ea. De cateva ori s-a uitat numai la ea, iar apoi i-a strans mainile reci intre palmele sale. Vroia acum, din ce in ce mai mult sa intre in lumea ei si sa ii citeasca gandurile.
Privind-o, uita de el, vroia sa schimbe totul. In fata ei, se simtea inutil. Fara ea, isi vedea deja viata ca pe o mizerie
- Ai sa-mi spui ca aici se termina?
Nu parea rece, era chiar linistita. Avea incredere in el, stia ca nu aici vroia el sa ajunga si daca se insela, era dispusa sa ii mai ceara o sansa.
Ii parea rau ca o facuse sa creada asa ceva si totusi se bucura ca avea incredere in el. Ii trase inca o data mainile si mai aproape de el fara sa spuna insa nimic, se multumea sa o priveasca.
- Nu. Vreau sa-ti spun ca atata timp cat o sa ai incredere in mine si ai sa ma intelegi in felul tau, sunt dispus sa o iau de la capat, iar si iar.
Ea simtea ca nu mai poate suporta minciuni linistitoare. Ce rost avea sa o ia mereu de la capat, iar si iar?
Il privea, fara sa spuna ceva. Nu vroia atata libertate si incredere din partea lui. Se simtea independenta si ii era frica de asta. Isi trase mainile inapoi, lasandu-le cu o miscare jenata pe langa corp.
Miscarea ei il surprindea, ar fi crezut ca a spus tocmai ce vroia ea sa auda si nu reusea sa inteleaga de ce se comporta asa.
Pentru prima data, in viata ei simtea ca putea sa ia o decizie indiferent de consecinte. Vroia pur si simplu sa lase viata sa-si urmeze cursul si, indiferenta fata de el, se aseaza in fotoliu si se preface neatenta.
- Iarasi taci?
- De data asta am sa tac. Esti liber, liber sa faci ce vrei sau ce nu vrei.
- Nu inteleg, Ana. Unde vrei sa ajungi?
- Eu? Nicaieri, nu vezi? Sunt asa cum vrei tu sa fiu.
- Mi-e greu sa te vad asa indiferenta. Asta merit?
- Nu stiu ce meriti. Sunt asa cum cred de cuviinta.
Maini tremurande, plimbandu-se flamande. imagini reci si cadavre spirituale ii invadau lui gandurile si, mult prea ingrijorat in fata vorbelor ei, a plecat in speranta ca nu el a gresit …
Saturday, May 05, 2007
Stiu cum.
Stiu cum sa merg cu pasi reci si apasati, iti calc sufletul. Nu simti, nu stii cum. Crezi in mine, stiu ca ma crezi.
Credeam ca n-ai sa mai fi niciodata ce ai fost, ca nu o sa stiu niciodata cine esti. Acum stiu. Imi spui ca o faci pentru binele meu. De cand stii tu ce trebuie sa faci sa imi fie bine? De cand imi vrei tu mie fericirea?
Ai vrut sa renunti, ti-a fost usor. Asa e intotdeauna, alegem calea cea mai simpla, fara sa ne dam seama ca nu facem altceva decat sa complicam lucrurile.
Iar tu? Tu imi spui ca vrei sa o iei de la capat.
Iar eu? Eu cred ca nu mai exista nici un inceput si nici un capat. Nici n-a existat, a fost decat curpinsul, intriga noastra.
Iar acum?
Tuesday, May 01, 2007
De ce crezi ca imi amintesc de tine? Nu-mi amintesc niciodata cine esti. Nu am aflat cum sa stiu sa te cunosc. Nu te-am intrebat niciodata cine esti. Am crezut ca stiu. Tu stii?
Monday, April 02, 2007
Nu ma pierde, nu ma strange, nu-mi da drumul, nu ma atinge. Nu te mai cunosc. Uite, azi sunt tu si tu esti eu. Simti? Doare? Nu-i vina mea. Poti sa uiti de mine. Stiu ca nu vrei, eu vreau. Incearca.
Ai sa inveti sa simti ce nu se poate simti si sa crezi in ce nu exista.
Evident, ma privesti adanc, indiferent si rece. Nu vezi nimic, cobori privirea. E gol. Nu mai sunt si ma intrebi: Ai plecat?
Thursday, March 08, 2007
Tu.
Tu.
Tu.
Asa m-am trezit de dimineata, cu multe ganduri, toate la fel.
Azi. Azi esti liber sa ma minti. Eu am sa te cred oricum, orice mi-ai spune. Poti sa imi spui ce vrei, sau ce nu vrei, poti sa-mi ceri orice. Azi poti. Azi nu am chef si nici nu vreau sa-mi mai pese. Azi vreau, vreau sa ma razbun pe mine.
Nu pot sa spun tot ceea ce sunt, nu sunt multe si de multe ori sunt nimic. Trist e ca pentru toate exista un “de ce?”, iar tu esti intrebarea mea. Azi simt. Azi simt mai multe decat de obicei si cel mai tare simt ca nu pot sa mai tin pentru mine, toate cate simt. Sunt tot ce imi spui tu ca sunt. Sunt doar un nebun, pentru tot ce simt acum.
I’m Jealous. Yes. I Am.
Tuesday, February 27, 2007
Monday, February 26, 2007
Saturday, February 17, 2007
Napadit de plans, s-a rezemat de usa, alunecand incet si a ramas in intuneric o noapte intreaga cu gandul la ea.
Saturday, February 10, 2007
Wednesday, February 07, 2007
Today I kinda miss you and I'm gonna cry my heart out.
Tuesday, February 06, 2007
El.
Despre el putea sa spuna multe si putea sa puna la fel de multe intrebari. Mai intai de toate avea in minte o intrebare pe care si-o punea ori de cate ori il vedea : la ce naiba se gandeste cand o priveste in ochii. De multe ori o privea amuzat, iar ea isi pierdea increderea in sine.
Tot de el ii amintea si perna verde din sufragerie. Avea imprimata o scrumiere si o inima cu scrum din plus, iar el, obisnuia sa o tina in preajma ori de cate ori o vedea. Obisnuia sa fumeze, si avea un stil propriu in care facea asta. Fuma cu eleganta si parea sa se concentreze foarte tare, incercand sa pastreze atmosfera calda si tacuta de fiecare data.
Simtea o pierdere de sine cand isi amintea de el.
Si inca si mesajele lui ii pareau false acum. Erau fraze care ii aminteau numai de ce a fost, ii aminteau de tot ceea ce facuse ea bine si stricase el cu ignoranta.
El lasase atatea in urma, incat nu mai stia pentru ce sa ii para rau, o inima pustie, sentimente frante, vorbe stupide aruncate la intamplare. Atat de multe ii luase, incat ea insasi ramasese pustie.
Ar fi vrut sa stearga totul. Sa dispara, iar apoi sa ia totul de la capat. Sa zica totul drept si pe bune, sa aibe pe cineva aproape caruia sa ii vorbeasca sincer. Sa-i spuna tot ce ii trece prin cap si se refugia intr-o cafea rece si o tigara. O tigara, vorbind la figurat. Un pachet. Poate mai multe.
Mai apasator de atat? Altceva?
Da. Minciuna de care dadea peste tot, mai departe de cuvintele lui, la televizor,la radio şi ce e mai grav, pana si la magazinul din scara, o mintise pe vanzatoare ca isi cumpara tigarile pentru mama ei. Femeia care vindea mereu acolo, se obisnuise oricum cu ideea. Stia demult ca isi cumpara tigarile pentru ea si renuntase sa mai obiecteze ceva desi stia ca e minora. Se simtea prost si pentru ceea ce devenise rutina. Ar fi vrut sa se intoarca la magazin si sa-si ceara scuze. Se simtea ca un copil vinovat ca-si mintise parintii.
Stia ce ii poate aduce o stare de calm, oricat de mica. Simtea nevoia sa poarte o discutie lunga cu o persoana apropiata. Da. De asta avea nevoie, numai ca uitase ca pentru el, ea uitase de prieteni, ii daruise pur si simplu trecutului.
De ceva timp ii era foarte dor de ce fusese inainte. Ii era dor de tot ceea ce avusese inainte sa il cunoasca pe el, iar acum simtea o parere de rau, ca nu a pus niciodata toate faptele in balanta. Era trist, era trist si pentru ea si pentru altii pe care ea ii facuse sa sufere fara sa aibe vreo vina. Acum realize cat de usor s-a lasat conduda de vorbele lui, stia insa ca nu mai poate face nimic. Ar fi vrut sa poata cauta pe cineva si sa fie primita cu bratele deschise, insa nu era singura ca ar mai ajuta-o cineva. Ramasese singura si nu vroia sa se obisnuiasca cu idea.
Cu dorul si durerea, a spart tacerea si atat.
Isi pierduse totul. Increderea, puterea si mai presus de toate, il pierduse pe el, desi nu regreta asta in nici un fel, ea renuntase la el.
Se simtea vinovata fata de ceilalti, aceia care nu stiau prin ce trecuse ea si acum o vedeau doar pe ea vinovata si rece.
O privire rece atintita pe geam si lacrimi innodate in privire, regrete si simtiri fara sens.
Atat mai avea.
Intr-o pasuire rece si o clipa in care simturile nu pareau a o mai aduce la realitate s-a apropiat de noptiera si fara a-si acorda prea mult timp sa se gandeasca, se hotaraste sa ia una cate una pastilele din flaconul de somnifere.La fiecare pastila pe care o inghitea se simtea mai sigura pe ea si pe faptele sale, si, departe de adevar, se simtea din ce in ce mai vie.
Cu toate ca nu facuse asta niciodata, ii veneau acum in minte toate cate si-ar fii dorit sa le spuna celorlalti.
Erau atatea idei si atatea pareri pe care ani de-a randul le pastrase doar pentru ea. Nu simtea regrete, credea doar ca e momentul potrivit sa faca tot ceea ce nu facuse atatia ani, cu atat mai mult acum, cand nu mai avea prea multe de pierdut. Nu stia cand aveau sa-si faca efectul pastilele insa nici nu vroia sa afle.
Stia doar ca in scurt timp nu o sa mai fie in acelasi loc, ci o sa fie inconjurata de persoanele care au tinut la ea si nu au vrut sa ii arate pana atunci . Stia ca cei care aveau sa planga langa ea, faceau asta din suflet si se simtea bine cu gandul ca nu mai avea sa fie singura.
Acum statea acolo multumita ca mersese pana la capat si plictisita ca nu stia cum sa-si folosesasca putinul timp ce ii mai ramasese. Incerca sa-si imagineze cum e sa mori, ce avea sa traisaca dupa moarte, iar ideea ca avea sa afle daca exista viata dupa moarte sau nu, o incanta.
Starea ei de agonie nu a tinut insa mult, iar ea … ea si-a pierdut cunostiinta.
Monday, February 05, 2007
Sunday, February 04, 2007
Creaza in vis, creaza in imaginatie. Creaza si atat. Nu stie cine esti, dar stie ce poti deveni. De ce? Pentru ca ea te creaza si pentru ca ea vrea sa fii tot ceea ce ea nu este.
Imi e dor sa fiu tot ceea ce eram inainte sa devin ceea ce sunt.
Sunt ceea ce sunt, pentru tine, iar tu? Tu imi reprosezi ca nu pot face nimic bine.
Sunt.Am uitat ce am devenit.
Monday, January 22, 2007
Exista zile, saptamani, cand tac si privesc, ascult tacerea voastra agitata si ma retrag in mine. Aceleasi zile in care par rea si nu-mi dau voie sa accept greselile altora. Poate e mai bine uneori. Uneori sunt zile, alteori ore, cateodata reactii de moment dar pana la urma toate duc la aceeasi concluzie : e egoism, stiu, dar cel putin in viata ai dreptul de a alege ce e mai usor.
Te-ai gandit vreodata cum ar fi sa nu fi tu cand te trezesti?
Eu da . . .
Si nu tocmai pentru ca sunt nemultumita de ceea ce sunt de fapt, doar pentru ca imi pare rau ca nu pot fii decat ceea ce sunt si nu si ceea ce vreau sa fiu. Ai sa-mi spui ca sunt nebuna dar gandurile astea chiar sunt bine infiripate in mintea mea.
Sunt mii de lucruri pe care as vrea sa le scriu in fiecare zi. Aceleasi mii. Mi-e teama insa sa nu devina prea importante pentru mine. Mi-e teama sa nu exagerez.
Chiar daca stiu si n-am uitat, chiar daca lumea asta s-a impartit in mii, chiar daca din cand in cand mai privesc inapoi, cu toate astea mai am multe cuvinte in care sa cred si multe pe care sa le ascult rece, tocmai pentru ca nu exista cuvinte mari, doar fapte remarcabile. Nu pot sa ating cuvintele, nu pot sa-mi dau seama daca sunt sau nu reale. Asta e trist, pentru mine chiar e.
Iar tu . . .
Tu ma acuzi pentru tot si toate. Asta doare. Nu-mi dau seama de nimic, intr-un final totul se rezuma la nimic. Ai sa ma intrebi daca asta e pentru mine independenta. Vrei un raspuns sincer? Raspunsul meu e : Da.
Azi imi pare rau pentru ce se intampla si pentru ce nu se intampla. Ai incredere in mine. Atat.
Saturday, January 20, 2007
Mereu, am crezut ca in viata nu poate fi simplu. In schimb, unele lucruri se schimba. Nu incerc sa te conving ca totusi este usor, poate pentru tine e mai greu, dar ai sa inveti pana la urma sa simti ce nu se poate simti si sa crezi in ce nu exista. Nimic nu e simplu, insa unele lucruri stau in puterea ta sa le schimbi.
Sunt doar amintiri, stiu. Eu nu mai sunt cum eram si nici nu am sa ma intorc prea curand la naivitatea mea stupida. Timpul inainte de toate te face sa intelegi ca unele lucruri nu le poti pastra la nesfarsit, si tot pe el nu il poti schimba. Speranta e antidotul ce mi-a mai ramas, fara de care nu as mai putea nou sa fiu tot ce am fost. Sunt multe intamplari fericite prin care trec cu ochii inchisi, nu am sa vad niciodata esentialul vietii tocmai pentru ca ma leg de lucrurile aiurea si marunte.
Cine esti tu sa crezi in mine? Te imping sa gandesti. Atat.
Thursday, January 11, 2007
De ceva timp mi-e foarte dor de ce era inainte, de discutile aiurea si fara sens care ma bucurau de fiecare data, de simplitatea vietii, de tot ce nu mai e. De fiecare data e la fel, niciodata nu te poti multumi cu ceea ce ai. Mereu vrei mai mult, obtii de multe ori ceea ce iti doresti, ca sa te intorci de unde ai plecat, te intorci la simplitate. Pana la urma cel mai greu de pastrat asta e.
Uneori cel mai tare doare, ca unele intamplari nu le poti relua, nu le poti lua de la capat si nici nu poti face abstractie de ele. Pur si simplu unele lucruri incep ca sa se termine si sa nu fie uitate.
Am tot incercat sa nu mai ascult tacerea asta, sa cer intotdeauna mai mult de la ceilalti, dar a devenit obositor. O sa ma multumesc cu aceleasi lucruri simple si nu o sa mai astept nimic.
Wednesday, January 10, 2007
Aici sunt eu, desi nu am ales niciodata sa fiu.
Aici trebuie sa fiu tare si daca nu reusesc, ma oblig totusi sa incerc.
Aici pot striga in gura mare cat imi e de dor, de teama, de greu, dar nu mai stiu de ce si cum sa fac asta.
Aici as putea sa zac, sa plang, sa ies din gratile mintii mele, dar mi-e teama sa nu ma pierd.
Aici am ganduri pe care nu mi le citeste nimeni, dar le scriu eu din teama de a nu ramane anonime.
Aici nu cred in povesti si basme cu printi si printese, asa credeam ca e mai bine.
Aici cred doar in istorii triste si absurde, asa mi-au spus ei ca e mai bine.
Aici zambim numai din obisnuinta, nu pentru ca am invatat in ce consta fericirea.
Aici daca suntem loviti, lovim.
Aici putem sa nu fim corecti pentru ca am invatat ce este nedreptatea.
Aici zidim pereti din piatra intre noi, din teama.
Aici nu am invatat inca sa traim.
Monday, January 01, 2007
Stii cum e cand pentru cateva secunde creezi impresia ca ai totul?
E totul in inconstient, nu te intereseaza de nimic, iar apoi iti dai seama ca lucrurile nu merg niciodata asa cum vrei. De ce? Pentru ca uneori traiesti doar pentru tine, fara sa-ti dai seama ca in orice moment, cu orice cuvant poti face rau.
Stii cum te simti atunci cand stii ca fericirea ta aduce nefericirea mea?
Nu stii.
It's fine. Yes it is.