Nu ma pierde, nu ma strange, nu-mi da drumul, nu ma atinge. Nu te mai cunosc. Uite, azi sunt tu si tu esti eu. Simti? Doare? Nu-i vina mea. Poti sa uiti de mine. Stiu ca nu vrei, eu vreau. Incearca.
Ai sa inveti sa simti ce nu se poate simti si sa crezi in ce nu exista.
Evident, ma privesti adanc, indiferent si rece. Nu vezi nimic, cobori privirea. E gol. Nu mai sunt si ma intrebi: Ai plecat?
Monday, April 02, 2007
Thursday, March 08, 2007
Tu.
Tu.
Tu.
Asa m-am trezit de dimineata, cu multe ganduri, toate la fel.
Azi. Azi esti liber sa ma minti. Eu am sa te cred oricum, orice mi-ai spune. Poti sa imi spui ce vrei, sau ce nu vrei, poti sa-mi ceri orice. Azi poti. Azi nu am chef si nici nu vreau sa-mi mai pese. Azi vreau, vreau sa ma razbun pe mine.
Nu pot sa spun tot ceea ce sunt, nu sunt multe si de multe ori sunt nimic. Trist e ca pentru toate exista un “de ce?”, iar tu esti intrebarea mea. Azi simt. Azi simt mai multe decat de obicei si cel mai tare simt ca nu pot sa mai tin pentru mine, toate cate simt. Sunt tot ce imi spui tu ca sunt. Sunt doar un nebun, pentru tot ce simt acum.
I’m Jealous. Yes. I Am.
Tuesday, February 27, 2007
Monday, February 26, 2007
Saturday, February 17, 2007
Napadit de plans, s-a rezemat de usa, alunecand incet si a ramas in intuneric o noapte intreaga cu gandul la ea.
Saturday, February 10, 2007
Wednesday, February 07, 2007
Today I kinda miss you and I'm gonna cry my heart out.
Tuesday, February 06, 2007
El.
Despre el putea sa spuna multe si putea sa puna la fel de multe intrebari. Mai intai de toate avea in minte o intrebare pe care si-o punea ori de cate ori il vedea : la ce naiba se gandeste cand o priveste in ochii. De multe ori o privea amuzat, iar ea isi pierdea increderea in sine.
Tot de el ii amintea si perna verde din sufragerie. Avea imprimata o scrumiere si o inima cu scrum din plus, iar el, obisnuia sa o tina in preajma ori de cate ori o vedea. Obisnuia sa fumeze, si avea un stil propriu in care facea asta. Fuma cu eleganta si parea sa se concentreze foarte tare, incercand sa pastreze atmosfera calda si tacuta de fiecare data.
Simtea o pierdere de sine cand isi amintea de el.
Si inca si mesajele lui ii pareau false acum. Erau fraze care ii aminteau numai de ce a fost, ii aminteau de tot ceea ce facuse ea bine si stricase el cu ignoranta.
El lasase atatea in urma, incat nu mai stia pentru ce sa ii para rau, o inima pustie, sentimente frante, vorbe stupide aruncate la intamplare. Atat de multe ii luase, incat ea insasi ramasese pustie.
Ar fi vrut sa stearga totul. Sa dispara, iar apoi sa ia totul de la capat. Sa zica totul drept si pe bune, sa aibe pe cineva aproape caruia sa ii vorbeasca sincer. Sa-i spuna tot ce ii trece prin cap si se refugia intr-o cafea rece si o tigara. O tigara, vorbind la figurat. Un pachet. Poate mai multe.
Mai apasator de atat? Altceva?
Da. Minciuna de care dadea peste tot, mai departe de cuvintele lui, la televizor,la radio şi ce e mai grav, pana si la magazinul din scara, o mintise pe vanzatoare ca isi cumpara tigarile pentru mama ei. Femeia care vindea mereu acolo, se obisnuise oricum cu ideea. Stia demult ca isi cumpara tigarile pentru ea si renuntase sa mai obiecteze ceva desi stia ca e minora. Se simtea prost si pentru ceea ce devenise rutina. Ar fi vrut sa se intoarca la magazin si sa-si ceara scuze. Se simtea ca un copil vinovat ca-si mintise parintii.
Stia ce ii poate aduce o stare de calm, oricat de mica. Simtea nevoia sa poarte o discutie lunga cu o persoana apropiata. Da. De asta avea nevoie, numai ca uitase ca pentru el, ea uitase de prieteni, ii daruise pur si simplu trecutului.
De ceva timp ii era foarte dor de ce fusese inainte. Ii era dor de tot ceea ce avusese inainte sa il cunoasca pe el, iar acum simtea o parere de rau, ca nu a pus niciodata toate faptele in balanta. Era trist, era trist si pentru ea si pentru altii pe care ea ii facuse sa sufere fara sa aibe vreo vina. Acum realize cat de usor s-a lasat conduda de vorbele lui, stia insa ca nu mai poate face nimic. Ar fi vrut sa poata cauta pe cineva si sa fie primita cu bratele deschise, insa nu era singura ca ar mai ajuta-o cineva. Ramasese singura si nu vroia sa se obisnuiasca cu idea.
Cu dorul si durerea, a spart tacerea si atat.
Isi pierduse totul. Increderea, puterea si mai presus de toate, il pierduse pe el, desi nu regreta asta in nici un fel, ea renuntase la el.
Se simtea vinovata fata de ceilalti, aceia care nu stiau prin ce trecuse ea si acum o vedeau doar pe ea vinovata si rece.
O privire rece atintita pe geam si lacrimi innodate in privire, regrete si simtiri fara sens.
Atat mai avea.
Intr-o pasuire rece si o clipa in care simturile nu pareau a o mai aduce la realitate s-a apropiat de noptiera si fara a-si acorda prea mult timp sa se gandeasca, se hotaraste sa ia una cate una pastilele din flaconul de somnifere.La fiecare pastila pe care o inghitea se simtea mai sigura pe ea si pe faptele sale, si, departe de adevar, se simtea din ce in ce mai vie.
Cu toate ca nu facuse asta niciodata, ii veneau acum in minte toate cate si-ar fii dorit sa le spuna celorlalti.
Erau atatea idei si atatea pareri pe care ani de-a randul le pastrase doar pentru ea. Nu simtea regrete, credea doar ca e momentul potrivit sa faca tot ceea ce nu facuse atatia ani, cu atat mai mult acum, cand nu mai avea prea multe de pierdut. Nu stia cand aveau sa-si faca efectul pastilele insa nici nu vroia sa afle.
Stia doar ca in scurt timp nu o sa mai fie in acelasi loc, ci o sa fie inconjurata de persoanele care au tinut la ea si nu au vrut sa ii arate pana atunci . Stia ca cei care aveau sa planga langa ea, faceau asta din suflet si se simtea bine cu gandul ca nu mai avea sa fie singura.
Acum statea acolo multumita ca mersese pana la capat si plictisita ca nu stia cum sa-si folosesasca putinul timp ce ii mai ramasese. Incerca sa-si imagineze cum e sa mori, ce avea sa traisaca dupa moarte, iar ideea ca avea sa afle daca exista viata dupa moarte sau nu, o incanta.
Starea ei de agonie nu a tinut insa mult, iar ea … ea si-a pierdut cunostiinta.
Monday, February 05, 2007
Sunday, February 04, 2007
Creaza in vis, creaza in imaginatie. Creaza si atat. Nu stie cine esti, dar stie ce poti deveni. De ce? Pentru ca ea te creaza si pentru ca ea vrea sa fii tot ceea ce ea nu este.
Imi e dor sa fiu tot ceea ce eram inainte sa devin ceea ce sunt.
Sunt ceea ce sunt, pentru tine, iar tu? Tu imi reprosezi ca nu pot face nimic bine.
Sunt.Am uitat ce am devenit.
Monday, January 22, 2007
Exista zile, saptamani, cand tac si privesc, ascult tacerea voastra agitata si ma retrag in mine. Aceleasi zile in care par rea si nu-mi dau voie sa accept greselile altora. Poate e mai bine uneori. Uneori sunt zile, alteori ore, cateodata reactii de moment dar pana la urma toate duc la aceeasi concluzie : e egoism, stiu, dar cel putin in viata ai dreptul de a alege ce e mai usor.
Te-ai gandit vreodata cum ar fi sa nu fi tu cand te trezesti?
Eu da . . .
Si nu tocmai pentru ca sunt nemultumita de ceea ce sunt de fapt, doar pentru ca imi pare rau ca nu pot fii decat ceea ce sunt si nu si ceea ce vreau sa fiu. Ai sa-mi spui ca sunt nebuna dar gandurile astea chiar sunt bine infiripate in mintea mea.
Sunt mii de lucruri pe care as vrea sa le scriu in fiecare zi. Aceleasi mii. Mi-e teama insa sa nu devina prea importante pentru mine. Mi-e teama sa nu exagerez.
Chiar daca stiu si n-am uitat, chiar daca lumea asta s-a impartit in mii, chiar daca din cand in cand mai privesc inapoi, cu toate astea mai am multe cuvinte in care sa cred si multe pe care sa le ascult rece, tocmai pentru ca nu exista cuvinte mari, doar fapte remarcabile. Nu pot sa ating cuvintele, nu pot sa-mi dau seama daca sunt sau nu reale. Asta e trist, pentru mine chiar e.
Iar tu . . .
Tu ma acuzi pentru tot si toate. Asta doare. Nu-mi dau seama de nimic, intr-un final totul se rezuma la nimic. Ai sa ma intrebi daca asta e pentru mine independenta. Vrei un raspuns sincer? Raspunsul meu e : Da.
Azi imi pare rau pentru ce se intampla si pentru ce nu se intampla. Ai incredere in mine. Atat.
Saturday, January 20, 2007
Mereu, am crezut ca in viata nu poate fi simplu. In schimb, unele lucruri se schimba. Nu incerc sa te conving ca totusi este usor, poate pentru tine e mai greu, dar ai sa inveti pana la urma sa simti ce nu se poate simti si sa crezi in ce nu exista. Nimic nu e simplu, insa unele lucruri stau in puterea ta sa le schimbi.
Sunt doar amintiri, stiu. Eu nu mai sunt cum eram si nici nu am sa ma intorc prea curand la naivitatea mea stupida. Timpul inainte de toate te face sa intelegi ca unele lucruri nu le poti pastra la nesfarsit, si tot pe el nu il poti schimba. Speranta e antidotul ce mi-a mai ramas, fara de care nu as mai putea nou sa fiu tot ce am fost. Sunt multe intamplari fericite prin care trec cu ochii inchisi, nu am sa vad niciodata esentialul vietii tocmai pentru ca ma leg de lucrurile aiurea si marunte.
Cine esti tu sa crezi in mine? Te imping sa gandesti. Atat.
Thursday, January 11, 2007
De ceva timp mi-e foarte dor de ce era inainte, de discutile aiurea si fara sens care ma bucurau de fiecare data, de simplitatea vietii, de tot ce nu mai e. De fiecare data e la fel, niciodata nu te poti multumi cu ceea ce ai. Mereu vrei mai mult, obtii de multe ori ceea ce iti doresti, ca sa te intorci de unde ai plecat, te intorci la simplitate. Pana la urma cel mai greu de pastrat asta e.
Uneori cel mai tare doare, ca unele intamplari nu le poti relua, nu le poti lua de la capat si nici nu poti face abstractie de ele. Pur si simplu unele lucruri incep ca sa se termine si sa nu fie uitate.
Am tot incercat sa nu mai ascult tacerea asta, sa cer intotdeauna mai mult de la ceilalti, dar a devenit obositor. O sa ma multumesc cu aceleasi lucruri simple si nu o sa mai astept nimic.
Wednesday, January 10, 2007
Aici sunt eu, desi nu am ales niciodata sa fiu.
Aici trebuie sa fiu tare si daca nu reusesc, ma oblig totusi sa incerc.
Aici pot striga in gura mare cat imi e de dor, de teama, de greu, dar nu mai stiu de ce si cum sa fac asta.
Aici as putea sa zac, sa plang, sa ies din gratile mintii mele, dar mi-e teama sa nu ma pierd.
Aici am ganduri pe care nu mi le citeste nimeni, dar le scriu eu din teama de a nu ramane anonime.
Aici nu cred in povesti si basme cu printi si printese, asa credeam ca e mai bine.
Aici cred doar in istorii triste si absurde, asa mi-au spus ei ca e mai bine.
Aici zambim numai din obisnuinta, nu pentru ca am invatat in ce consta fericirea.
Aici daca suntem loviti, lovim.
Aici putem sa nu fim corecti pentru ca am invatat ce este nedreptatea.
Aici zidim pereti din piatra intre noi, din teama.
Aici nu am invatat inca sa traim.
Monday, January 01, 2007
Stii cum e cand pentru cateva secunde creezi impresia ca ai totul?
E totul in inconstient, nu te intereseaza de nimic, iar apoi iti dai seama ca lucrurile nu merg niciodata asa cum vrei. De ce? Pentru ca uneori traiesti doar pentru tine, fara sa-ti dai seama ca in orice moment, cu orice cuvant poti face rau.
Stii cum te simti atunci cand stii ca fericirea ta aduce nefericirea mea?
Nu stii.
It's fine. Yes it is.
Thursday, December 07, 2006
Sunday, November 26, 2006
Saturday, October 28, 2006
Privesc in gol, timpul se scurge usor si ma simt de parca as astepta sa mi se intample ceva. Astazi am sa dorm si am sa tac. Astazi am sa rad nemotivata desi stiu, nu o sa se intample iarasi nimic. Ma apasa aerul rece si imi caut indiferenta cana cu ceai. Nu e. Ma conformez si imi aduc privirea in acelasi stadiu bezmetic. Azi m-am plictisit iar de acelasi decor. Nu mai vad nimic la fel si totusi nimic nu-i nou. Cred ca de vina sunt eu, asa cum se intampla de fiecare data.
Acum imi e iarasi dor de o mie de lucruri pe care nu le mai pot avea. Azi imi e iarasi dor sa fi copil, copilul tau cu lacrimi in ochi.
Friday, October 20, 2006
Te uiti rar si pierdut in ochii mei. Imi spui aceleasi cuvinte pe care nu le repeti decat atunci cand ti-e frica sa-mi spui ceva. Iti simt teama in cuvinte. Vorbesti incet si raspicat, ca si cum ai vrea sa pastrezi o anumita distanta intre cuvinte, vrei sa opresti timpul doar putin.
Vreau sa te ascult.
Stiu ce simti, mi-e teama sa aud ce crezi, dar te ascult.
Vreau sa ascult mai departe de cuvintele tale timide, dar nu reusesc asa ca imi pastrez gandurile tot pentru mine. De ce? Nu mai am incredere in tine. Nu vrei sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui ce vreau sa aud, cuvintele alea reci de care ti-e teama.
Plangi cuvintele, arde-ti teama. Spune-mi.
Stai si asculti pentru a mia oara. Tine minte tot ce vezi si invata sa ma crezi. Atat.
Nu vrei sa ma asculti. Crezi ca te-as putea schimba. Cine sunt eu? Nimeni pentru tine, nu vreau sa te schimb, vreau sa stii. E mult? Iti cer prea mult. Iarta-ma.
Te privesc adanc. Esti rece si indiferent. Taci si oftezi. Ai renuntat la ideea ca si cuvintele pot fi sincere.
Stii de cate ori am vrut sa te intreb cine esti? Mi-a fost teama ca nu o sa-mi intelegi intrebarea si am tacut. Inca tac, desi vreau sa stiu.
Urlu in infinitu gandirii mele, desi stiu ca nu ma auzi, imi esti ecou. Acolo. Acolo unde nu poti ajunge. Stii?
Iar imi e teama de adevar dar il cer. Nu sunt pregatitat, dar il vreau.
De fiecare data cand vine vorba de tine, imi amintesc ca vreau sa scriu cuvintele ce-mi trec aleatoriu prin minte. apa. aer. sange. si corpuri nedefinite, desene ale mintii mele.
Ma imiedic mereu de gandurile tale. Le ascunzi, ti-e frica de ele.
Nu ma pierde, nu ma strange, nu-mi da drumul, nu ma atinge. Nu te mai cunosc, nu mai stiu cine esti si nici ce mai vreau.
Nu o sa mai astept sa-mi zici. Esti liber sa uiti de mine. Poti sa ma ineci intr-un pahar cu apa sau sa ma inchizi intr-un dulap vechi. O sa invat sa te inteleg. Te iert, nu o sa mai simt.
Inca te mai caut prin vise uneori, poate te-ai pierdut sau poate ai gresit drumul. Iti caut umbra in geam si dorul trist pleaca spre tine. Imi cade umeda privire si oftez si eu adanc. Stii de ce? Nu te mai gasesc si ma sperie golul pe care il simt.
Unde esti?
Te pierd incet. Te pierd.
De ce imi spui ca nu-ti pasa? E jocul cuvintelor.
Ironic, ma gandesc ca nu m-ai uitat atat de usor. Stiu ca te-am lasat sa te joci cu mine, am crezut ca ma pot juca si eu.
Si te intreb. M-ai uitat? Acum astept sa ne jucam jocul cuvintelor. Castigi?
“ Te iubesc. “
De ce ai ascuns cuvinte calde in priviri si zambete reci? Mi-e teama de tine acum.
Te joci?
Sunday, September 24, 2006
Si iti spun ca . . .
Au fost zile in care fara tine nu puteam sa stau, dupa cateva luni ai fost doar un motiv in plus sa beau. Acum ma doare ca am crezut odata in tine, ca orice indragostit vrajit, ce crede in destine.
Dar zilele trec. La fel si visele.
Iar intre noi? Au ramas doar amintrile.
Dar stii? Roata s-a intors asa cum se intoarce mereu. Acum pentru mine-i simplu, pentru tine-i mai greu.
Rupi o poza cu mine in care ironic zambesc. In schimb, nici o lege nu poate sa ma lege ca nu te mai iubesc. Ai format oceane de lacrimi plangand atatea nopti, dar ai trecut peste caci eu te-am invatat sa inoti.
Vocea ta nu ma mai atinge de mult, e aceeasi placa veche pe care m-am plictisit sa o ascult. Iti spun adio, te-am pupat. Acum rad, nu mai suspin ca ai vrut sa ma otravesti si acum te inneci in propriul venin.
Sunt doar amintiri, nu mai sunt cum eram, timpul inainte nu mai poti sa il dai. Iti amintesti de trecut, iti amintesti mereu, cine a fost cu tine cand a fost mai greu? Chiar de vrei sa uiti, iti vei aminti, unii te-au uitat, tu nu ii poti uita.
Doar tu mai privesti in urma ta.